Proști, incompetenți sau doar bufoni? Cine conduce Educația?

"Manual de sport? Nu ar fi fost mai utile sălile de sport în locul manualelor?"

1370
2

Articole de la același autor

De ani de zile, fiecare ministru care se așează în fotoliul Ministerului Educației consideră că trebuie să "îmbunătățească" sistemul, că se pricepe mai bine decât predecesorii săi și vine cu idei "strălucite" de reformă. Așa s-au schimbat, de la Revoluție încoace, toate examenele, programele școlare, manualele, însă, niciodată nu a fost o reformă coerentă, care să aducă plus valoare educației din România, ci doar o luptă a orgoliilor miniștrilor.


Acum, actualul ministru, Liviu Pop, se laudă pe Facebook că a rezolvat probleme manualelor pentru clasa a V-a și că elevii vor avea manual inclusiv pentru sport. Ca și cum doar manualul de sport le mai lipsea copiilor de astăzi pentru a căpăta o educație bună și pentru a-și asigura un viitor. "Da, elevii din clasa a V-a vor avea manual și la disciplina educație fizică. În 7 august finalizăm licitația pentru manualele la care s-au depus contestații. Trist este faptul că editurile nu au depus oferte pentru toate disciplinele. Caut soluții și pentru aceste situații", a anunțat ministrul pe pagina sa de socializare. Dincolo de singularul cu care se împăunează ministrul, ca și cum numai el muncește în toată instituția aceea, situația este de-a dreptul grotescă.

Școli fără sală de sport


Liviu Pop a publicat și un model de manual propus de o editură. Cartea are șase capitole, de la Organizarea activităților motrice, Dezvoltarea fizică armonioasă, Capacitatea motrică, până la Comportamente și atitudini, elevii vor învăța, în teorie, totul despre sport. Din păcare, manualele nu rezolvă problema gravă a sistemului românesc de învățământ: lipsa sălilor de sport. În Constanța, sunt școli de renume care nu au nici măcar o sală de clasă care să țină loc de sală de sport, pentru că și aceea a fost ocupată de o clasă zero. La Școala nr. 24 "Ion Jalea", de exemplu, elevii fac ora de educație fizică numai când vremea o permite. Dacă este cald și nu plouă ies afară, în curtea școlii, dacă nu, cei mici stau în clase și fac matematică sau română, iar cei mari pierd ora stând de vorbă.


Situația îi revoltă și pe profesori și pe părinți deopotrivă. Fostul inspector școlar general de la Constanța, Paloma Petrescu, consideră că ideea manualelor de sport nu este cea mai strălucită. "Manual de sport? Nu ar fi fost mai utile sălile de sort în locul manualelor? Sau este varianta «soft» a grijii pentru dezvoltarea fizică armonioasă a copilului? Oricum e mai ieftină varianta «manual» decât sala de sport! Este măsura pentru «educația - prioritate națională». Nici ministerul nu mai știe care este utilitatea unui manual?", se întreabă Paloma Petrescu.

Un ghiozdan și mai greu


De asemenea, Grupul de Inițiativă Civică "Părinții cer schimbare" a inițiat deja o petiție împotriva acestor manuale, în care îi cere ministrului Liviu Pop să oprească această risipă din bani publici. Pornind de la ideea că "Elevii au nevoie să facă sport, nu să învețe despre sport!", părinții sunt invitați să semneze petiția online pentru a "Spune STOP cheltuirii iresponsabile a banilor publici".

"Solicităm retragerea imediată a manualelor aprobate Educație fizică și Sport, respectiv Dirigenție - Consiliere și orientare. Manuale, pentru clasa a V-a, aflate în curs de licitație, pe care vă rugăm să o stopați urgent. Suntem profund indignați de creșterea numărului de manuale, în condițiile în care le considerăm inutile elevilor, un ghid pentru profesori fiind mai mult decât suficient. Ca și cadru didactic și părinte la rândul dumneavoastră, vă amintim că medicii specialiști deja atrag atenția asupra sarcinii zilnice suportate de elevi, care, după cum demonstrează studiile științifice de specialitate, deformează coloana vertebrală aflată în plină dezvoltare la vârsta gimnaziului și cauzează alte diverse probleme ireversibile de sănătate, copiilor noștri", au prezentat părinții în scrisoarea adresată ministrului Liviu Pop.

Nu au bani pentru Școală după școală


Aceștia punctează concret și problemele reale cu care se confruntă educația din România, în prezent. "Atragem atenția asupra nevoilor reale percepute de către comunitatea educațională, elevi, părinți, cadre didactice, sindicate și alte organizații, care au fost și sunt ignorate ori respinse de ani de zile, principalul motiv invocat fiind «lipsa bugetului MEN» pentru astfel de cheltuieli. Doar un exemplu în acest sens este Programul Școală după Școală, existent în Legea Educației Naționale din 2011, pentru care nu ați formulat niciodată cerere de finanțare la ministerul de resort, deși există dovezi care atestă impactul pozitiv semnificativ asupra reducerii abandonului școlar și a îmbunătățirii substanțiale a rezultatelor și promovabilității elevilor. Ca și contribuabili de bună credință la bugetul de stat și principali actori în actul educațional, în triunghiul elev - profesor - părinte, considerăm că este necesară o consultare publică generală imediată privind nevoile reale și prioritățile direcționării bugetului de stat pe educație, aferent anului școlar 2017 - 2018", mai cer părinții.


De asemenea, aceștia solicită o informare, în termenul legal de 10 zile, asupra costului elaborării noilor manuale propuse, costul tipăririi și distribuției acestora, alte costuri legate de implementarea efectivă a noilor manuale și proiectul următoarei rectificări bugetare a MEN.


Comentează știrea

constanta
31 iulie 2017
anti PSD

astia sunt baietasii care conduc tara !! Sa faca banii din orice pe spinarea fraierilor si a bugetului de stat !! Ce sali de sport , ce planuri sanatoase de viitor , acum sa iasa banu ca la anu nu se stie daca mai sunt la Minister !!!!!!!!!

Andreea Ionescu
31 iulie 2017
Petitie

Ati semnat si petitia? :) https://www.petitieonline.com/stop_manuale_inutile_stop_risipei_banilor_notri_pe_sntatea_copiil

Răspuns la: anti PSD
Adăugat de : constanta, 31 iulie 2017
astia sunt baietasii care conduc tara !! Sa faca banii din orice pe spinarea fraierilor si a bugetului de stat !! Ce sali de sport , ce planuri...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4533 secunde