Poveștile studenților mediciniști fără de frică

"Mâncăm cu cadavrul lângă noi, îl botezăm, vorbim cu el!"

Duminică, 13 Noiembrie 2016, 16:24
41425
Se spune că ești student la Medicină când poți să vorbești la un prânz despre autopsii, despre operații, despre cadavre, dacă te întorci de la bibliotecă cu 10 kg de cărți, dacă părinții te recomandă mai întâi ca student la Medicină și apoi îți spun numele sau atunci când, deși ești anul I, toată lumea vine și te întreabă dacă îl doare în partea… aia, ce pastilă să ia. 


La toate astea se adaugă pierderea prietenilor non-medici, care nu pot înțelege pasiunea studenților mediciniști care vorbesc permanent despre operațiile în care au intrat, despre diagnostice, în stabilirea cărora se consultă, verificând semnalmentele. Ba chiar îi consideră aroganți și pentru simplul motiv că rămân în halate dincolo de ușile spitalului.
Din cei șase ani de facultate, primul laborator de Anatomie din anul I, când dai nas-n în nas cu primul cadavru ce urmează să-ți fie obiect de studiu, constituie pentru marea majoritate a studenților mediciniști… Călcâiul lui Ahile. 


"În marea majoritate sunt oameni ai străzii" 


Când și-a ales să urmeze o carieră în medicină, Alexandra Stamate (anul IV), inițial, și-a dorit medicina legală și, cu toate că a auzit lucruri "destul de nasoale", i s-a părut o provocare. 


"Mi-amintesc că, la primul laborator de Anatomie, m-a trimis doamna doctor, împreună cu un coleg, să aducem un cadavru pe masa de necropsie. Cea mai marcantă experiență a fost că a trebuit să-l cărăm cu mâinile, având mănuși. Sunt cadavre foarte vechi, de cel puțin 10 ani, în marea majoritate oameni ai străzii nerevendicați de rude. Acum, deja nu mai este o problemă să mâncăm cu cadavrul de față, să vorbim cu el, chiar să-l botezăm: Vasile, Nelu. Poate că ne numărăm printre norocoșii care pot face practică în spital și să aibă contact direct cu pacienții, să facem examen obiectiv. La fel și cu cadavrele. În alte țări, nu există așa ceva. Iar partea cu teoria, depinde de fiecare student cât de determinat este să învețe", spune Alexandra. 
Întrebată cum face față mirosului insuportabil pentru un… civil, aceeași studentă ne-a povestit că toate cadavrele sunt păstrate într-o cadă imensă plină cu formol, după care sunt scoase de acolo și lăsate o perioadă, iar când sunt aduse, parcă nu mai miros: "Sau poate că ne-am obișnuit noi atât de tare încât nu-l mai simțim. Oricum, cadavrul este învelit în celofan și fașă, este descoperit pe parcursul orei, după care este învelit la loc și depozitat în frigidere". 


A leșinat în blocul operator 


Antoanela Manac (anul III), multiplă campioană națională la triatlon, și-a dorit să facă parte din această breaslă a 
"super-eroilor", cu gândul la puterea medicilor de a face bine, cu toate că a absolvit mate-info la Colegiul "Mihai Eminescu". Pentru ea, cea mai puternică amintire o constituie leșinul la prima intrare în blocul operator. 


"M-am simțit foarte jenată pentru că medicii care operau bolnavul respectiv a trebuit să-și întoarcă atenția către mine. Apoi, impactul cu cadavrul și uimirea celor din jur când aflau că îmi dau stagiile și colocviile pe cadavre, indicând cu precizie ceea ce îmi solicită medicul care mă examinează, cum ar fi într-un stomac putrezit. Și da, îi botezăm, pentru că medicii îi mută dintr-o sală în alta și ne este greu să-i recunoaștem. Și așa ajungem să mergem la Ionel direct, pentru că are nervul axilar bine definit. În primii doi ani, stăm numai la facultate de dimineață și până la 8 seara, iar laboratorul de Anatomie devine a doua casă pentru noi. Așa încât cadavrul de lângă noi nu mai constituie nicio bizarerie", ne povestește Antoanela. 


Cum să reasamblezi o inimă 


Simona Lupșa (anul IV) știa dinainte să intre în clasa a IX-a că va urma medicina și de aceea și-a ales chiar liceul sanitar. Își amintește că la primul laborator de Anatomie, profesorul a luat doi studenți cu el să bage cadavrele în congelatoare, în sala frigo, iar ea, de curiozitate, a mers să vadă ce se întâmplă. 


"Moment în care din cadavru a căzut inima și, în timp ce colegii mei se chinuiau să-l reasambleze, eu am fugit de teamă. Toate cadavrele sunt deschise și probabil că, stând prea mult în formol, s-a împrăștiat. Dar apoi nu mi-a mai fost frică, ba chiar când aveam colocvii, stăteam în sală cu ei, mâncam, desenam pe tablă…", spune Simona. 


Creierul din borcanul de castraveți 


Radu Baz a absolvit Liceul Teoretic "Traian" și s-a gândit că Medicina este singurul domeniu în care ar putea excela: "Bine, la asta se adaugă și tradiția din familie, având destul de multe rude legate de medicină". 
Este anul VI și, cu toate că ar avea multe de povestit, experiența sa cea mai puternică este legată de o ispravă de la examenul de morfo-patologie. 


"Avem preparate piese de organ formolizate, pe care trebuie să le recunoaștem, cu patologiile de rigoare. Și ca să ne pregătim pentru acest examen, ni s-a permis să venim în timpul nostru liber să mai studiem preparatele. Dar, în loc să stăm vreo două ore în laborator, am ajuns să stăm vreo cinci, pentru că am spart un… preparat și unul dintre colegi a trebuit să meargă la alimentară să cumpere un borcan mare de castraveți, pe care l-am golit și am pus creierul la loc", povestește jenat Radu. 


Tentația străinătății versus… patriotism 


Nu puteam să ne despărțim de cei patru tineri curajoși fără să-i întrebăm unde se văd profesând la finalul mulților ani de studiu: în țară sau în străinătate. 


Radu Baz: "Este o întrebare capcană? Nu avem cum să răspundem foarte concret, pentru că nu știm ce se va mai întâmpla. Văd că există niște inițiative de schimbare a sistemului, dar nu avem de unde să știm cum va fi peste cinci ani. Îmi păstrez toate opțiunile deschise și nu zic nu niciunei variante. M-aș vedea făcând niște stagii afară, dar în același timp mi-ar plăcea să mă fac util pentru țara mea". 


Alexandra Stamate: "Îmi doresc să plec următorul an cu o bursă Erasmus, nu știu exact unde, poate Franța sau Italia, să văd cum este experiența afară și, dacă îmi va plăcea, voi rămâne acolo după rezidențiat. Dacă nu, voi merge la București sau la Cluj, pentru că sunt mai multe patologii, mai multă aparatură bună". 


Simona Lupșe și-ar dori să facă rezidențiatul în România, dar ar vrea să studieze și în străinătate, nu neapărat să rămână acolo, dar măcar să se dezvolte mai mult, să învețe și când se va simți pregătită, poate s-ar întoarce în România să profeseze: "Aș pleca doar de curiozitate și doar pentru dezvoltare personală - să văd care este atitudinea medicilor, cum se abordează cazurile, care este părerea pacienților și cum sunt tratați". 


Spre deosebire de colegii ei, Antoanela Manac a luat în calcul două perspective. "Dacă aș reuși să plec pe parte sportivă, să mă legitimez la un club din străinătate, cu siguranță m-aș muta să profesez și să continui și pe parte medicală în străinătate. Intenționez să pregătesc rezidențiatul în străinătate". 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1311 secunde