Mâine, sărbătoare importantă. Superstiții de Sfânta Parascheva

301
Mâine, sărbătoare importantă. Superstiții de Sfânta Parascheva - superstitiiva-1444735589.jpg

Articole de la același autor

Sfanta Cuvioasa Parascheva este cinstită pe 14 octombrie. În credința populară Sfânta Parascheva este numită "Vinerea Mare de Toamna" sau "Vinerea celor 12 vineri". Ziua Sfintei Parascheva este și zi de pomenire a celor trecuți în "Lumea Neîntoarcerii". Cu aceasta ocazie se dau de pomană pâine din grâul nou și must.


Credințele și legendele populare o înfățișează pe Sfânta Parascheva sub chipul unei bătrâne care veghează pentru sănătatea oamenilor și fertilitatea pământului. Apare sub chipul bătrânei deoarece, ca personificare a zilei, ea este cea mai bătrână dintre surorile ei. Sfânta Cuvioasa Parascheva mijlocește către Domnul pentru toți creștinii, ocrotește și izbăvește de boli, de spaimă și de pagube, risipește furtunile, aduce mâna roditoare și belșug.


De asemenea, Sfânta Cuvioasa Parascheva este cinstită ca fiind aducătoare de ploi mănoase, îmbelșugătoare de roade bune, veselitoarea plugarilor. Ca ocrotitoare a apelor, chipul ei apărea adesea lângă râuri sau fântâni, iar apa respectivă devenea tămăduitoare. Din acest motiv există obiceiul în unele locuri să se așeze icoana Sfintei Parascheva lângă fântâni și izvoare.


Tinerilor și bătrânilor, fecioarelor și mamelor, bolnavilor și săracilor , tuturor Sfânta Cuvioasă Parascheva le dăruiește ajutor, prin rugăciunile ei. Este interzis în această zi să calci, să cosi, să faci mâncare sau alte treburi în gospodărie dacă vrei să eviți durerile de cap și cele oculare. Potrivit unei superstiții străvechi, printre bucatele mâncate sau date de pomană, nu trebuie să se numere și poamele cu cruce, nucile, castraveții sau pepenele roșu. Se împarte în schimb must și vin nou, dar și pâine sau lipie.Sfânta Parascheva se roagă lui Dumnezeu și pentru femeile însărcinate. Dacă urmează să devii mămică, se spune că este bine să împarți din bucățele tale unor copii sărmani. Vei avea astfel parte de ocrotirea Sfintei la naștere, iar nașterea ta va fi una ușoară, fără dureri.


Mai mult, se fac previziuni ale vremii în funcție de starea vremii în ziua de 14 octombrie, dar și ținând cont de somnul oilor. Dacă oile dorm înghesuite și strânse laolaltă în această zi, ciobanii cred că iarna care va veni va fi una lungă, grea și friguroasă. Dacă în schimb oile dorm risipite, iată un semn că iarna care va veni va fi blândă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 29 Mai 2015
Stire din Cultură-Educație : Superstiții de Rusalii
Luni, 27 Ianuarie 2014
Stire din Cetățenești : Oglinda spartă aduce ghinion?
Pagina a fost generata in 0.5563 secunde