Mai puțini elevi la clasă. Legea Educației, modificată pentru a reduce efectivele de copii

1226

Articole de la același autor

După ani de zile în care au fost trase numeroase semnale de alarmă, au fost promulgate, în sfârșit, noi prevederi legale, care modifică Legea Educației, pentru a reduce numărul de elevi într-o clasă. Deși modificările nu sunt chiar la nivelul așteptărilor, este un pas înainte, ce ar trebui să le ușureze munca profesorilor.

Sindicaliștii din învățământ au anunțat, săptămâna aceasta, o victorie însemnată. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care aduce noi modificări Legii Educației Naționale.

"Urmare direct a insistentelor demersuri realizate de către Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, a fost promulgată Legea nr. 363/2020, care aduce modificări foarte importante.

Astfel, este prevăzută scăderea numărului maxim de elevi la clasă și sunt modificate planurile cadru. Norma consilierului școlar se va stabili prin raportare la un număr de 500 de elevi, 500 de elevi și preșcolari sau la 300 de preșcolari.

În plus, este introdusă flexibilizarea constituirii normei didactice", explică președintele Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța, Mitică Iosif.

Astfel, începând din această toamnă, clasele pregătitoare nu vor putea avea mai mult de 22 de elevi și doar în mod absolut excepțional 25. Potrivit noilor prevederi legale, în învățământul primar, o clasă va cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22, iar în învățământul gimnazial, clasa va cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 26.

La clasele de artă, efectivele vor cuprinde în medie 14 elevi, dar nu mai puțin de opt și nu mai mult de 25 și vor putea fi constituite maximum patru grupe. Grupa va cuprinde în medie șase elevi, dar nu mai puțin de patru și nu mai mult de 10.

În ce privește învățământul liceal și profesional, în medie, într-o clasă, vor fi 24 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 30, iar în învățământul dual, 24 de elevi, dar nu mai puțin de 20 și nu mai mult de 30.

"Totuși, în situații excepționale, formațiunile de preșcolari sau de elevi pot funcționa peste efectivul maxim, cu cel mult trei preșcolari sau elevi, după caz, peste numărul maxim prevăzut inițial, cu aprobarea consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar, pe baza unei justificări din partea Consiliului de Administrație al unității de învățământ care solicită acest lucru", mai spun reprezentanții FSLI.



Reguli noi din acest an școlar


Noile prevederi legale vor intra în vigoare de la 1 septembrie 2020 și se aplică numai claselor nou înființate, în acest an școlar. Clasele în funcțiune rămân cu același număr de elevi până la finalizarea ciclului de învățământ.

Noua lege introduce unele beneficii și pentru profesori. Astfel, norma didactică de predare - învățare - evaluare pentru personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I se poate reduce cu două ore pe săptămână, la cerere, fără diminuarea salariului. De asemenea, personalul didactic care desfășoară activitate de mentorat beneficiază de reducerea cu două până la patru ore pe săptămână a normei didactice de predare - învățare - evaluare, în funcție de numărul de profesori stagiari coordonați. Pentru personalul didactic încadrat pe post, care desfășoară activitate de mentorat, orele de mentorat se remunerează în sistem de plata cu ora.

O victorie uriașă o reprezintă, însă, scăderea numărului de elevi care îi revin unui consilier școlar.

"Norma didactică a consilierului școlar corespunde unui post de consilier școlar în cabinetul de asistență psihopedagogică, respectiv în cabinetul interșcolar de asistență psihopedagogică, și se stabilește prin raportare la un număr de 500 de elevi, 500 de elevi și preșcolari sau 300 de preșcolari", se mai arată în legea promulgată. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1985 secunde