Mai puţine clase a IX-a, la Admiterea 2021. „Nu mai avem elevi care să le populeze!”

511

Articole de la același autor

Numărul de elevi care termină anul acesta clasa a VIII-a, în judeţul Constanţa, este cu peste 1.000 mai mic decât în 2020. În aceste condiţii, numărul de clasa a IX-a va fi, de asemenea, mai mic decât cele de la admiterea de anul trecut. Ministerul Educaţiei încearcă însă să populeze clasele, chiar acceptând o măsură de mult solicitată, dar niciodată agreată, aceea de a scade efectivele de elevi.

Până la 1 februarie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa trebuie să finalizeze planul de şcolarizare pentru anul 2021 – 2022. Acesta a fost deja proiectat şi din calcule rezultă mult mai puţini elevi în viitoarele clase a IX-a decât în anii anteriori. Dacă în 2020 erau înregistraţi 6.257 de elevi de clasa a VIII-a, anul acesta sunt doar 5.000. „Conform primelor proiecţii, în cifra de şcolarizare, în zona de fundamentare pe care am avut-o iniţial, dispar aproximativ 37 de clase, dar, pentru că a fost modificată metodologia, va scădea numărul de elevi care va fi aferent fiecărei clase a IX-a şi atunci vom reface planul de şcolarizare. Cu precădere, ne interesează ca învăţământul profesional şi învăţământul profesional dual să nu aibă de suferit în niciun fel, deci acolo nu vom interveni. De asemenea, nu vor fi modificări la învăţământul vocaţional deoarece implică o anumită continuitate. Va fi respectat raportul cu 60% clase în învăţământ profesional şi tehnic, în licee tehnologice şi şcoli profesionale duale, şi 40% învăţământ teoretic şi vocaţional. Nu clasele dispar, nu mai avem elevi care să le populeze”, a precizat inspectorul şcolar general, prof. Sorin Mihai.

Potrivit acestuia, există şi localităţi unde sunt foarte puţini elevi şi unde, probabil, vor fi desfiinţate unităţi de învăţământ, fiind necesară aducerea elevilor către alte licee şi şcoli, din apropiere.

Se micşorează numărul elevilor în clasă!

Până atunci, Ministerul Educaţiei mai face o încercare şi reduce numărul elevilor în clasă. Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a decis ca numărul de elevi în clasele de început de ciclu, în învățământul liceal cu frecvență - zi, să se reducă de la 28 la 24 de elevi în clasă pentru filiera tehnologică și învățământul profesional, inclusiv dual, precum și pentru filiera vocațională - profil sportiv, teologic, pedagogic şi învățământul liceal de artă. De asemenea, în liceele teoretice, numărul de elevi necesar pentru o clasă va scădea de la 28 la 26 de elevi.

Joi, 21 ianuarie 2021 a fost transmis la Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022. Astfel, decizia de astăzi modifică ordinul de ministru nr. 5.599/2020.

Având în vedere modificările promovate, activitățile specifice mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar (privind constituirea, încadrarea şi vacantarea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar) au fost decalate corespunzător.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5023 secunde