Madonna, încasări uriașe în primele 2 luni ale turneului "Rebel Heart"

99
Madonna, încasări uriașe în primele 2 luni ale turneului

Articole de la același autor

Madonna regina muzicii pop a concertat în fața a peste 300.000 de spectatori în aceste două luni, de la debutul turneului său mondial "Rebel Heart", și a strâns peste 46 de milioane de dolari din biletele vândute, potrivit Agerpres.
Început în septembrie la Montreal, turneul mondial "Rebel Heart" a debutat în această săptămână, 4 noiembrie, la Koln (Germania) cu seria concertelor europene.


Reprezentațiile, desfășurate la jumătatea lunii septembrie, au înregistrat până în prezent cele mai multe încasări, respectiv 5,2 milioane de dolari în doar două concerte. În total, în spectacolele susținute la Madison Square Garden au participat 28,371 de spectatori, potrivit Billboard, fiind până în prezent cel mai mare număr de fani care a luat parte la reprezentații în turneul "Rebel Heart" într-un singur oraș.


Încasările uriașe strânse, până în prezent, în cadrul turneului 'Rebel Heart' o plasează pe Madonna într-o competiție directă cu Taylor Swift și al său turneu '1989' pentru titlul de cea mai bine plătită artistă a anului viitor.
'Rebel Heart', care se va încheia la 27 martie 2016 la Brisbane, este cel de-al 10-lea turneu mondial al Madonnei în cariera sa. Până în prezent, turneul artistei cu cele mai mari încasări generate, dar și unul dintre cele mai mari turnee ca sumă a încasărilor în întreaga industrie muzicală din toate timpurile, este 'Sticky & Sweet Tour' (2008-2009) care a generat 408 milioane de dolari.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3623 secunde