"Lupta" pe posturile din învățământul constănțean se apropie

156

Articole de la același autor

Astăzi, au fost afișate rezultatele probei scrise din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, după soluționarea contestațiilor. 

Astfel, rata de promovare este de 76,20 % în creștere cu 1,90% față de procentul înregistrat înainte de depunerea contestațiilor. 12 candidați - respinși inițial au promovat concursul.

Rezultatele finale, pe tranșe de note, după soluționarea contestațiilor, indică următoarea situație: 232 de candidați (40,27%) cu note între 7 și 10; 207 candidați (35,93 %) cu note între 5 și 6,99. Din totalul celor 112 contestații înregistrate, nota s-a modificat doar pentru 52 de lucrări scrise.

Candidații, care au obținut minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului, vor fi repartizați pe cele 165 de posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în perioada 27-28 iulie.

Luni, 27 iulie, ședința publică va avea loc la Liceul Teoretic "Ovidius". Participă numai candidații care au susținut ambele probe în județul Constanța.

Marți, 28 iulie, ședința publică va avea loc la sediul ISJ Constanța, începând cu ora 9, la care participă numai candidații care au susținut inspecția specială/proba practică în județul Constanța și proba scrisă în alt județ.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații cu cel puțin nota 5 (cinci), atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului vor fi repartizați pe cele 1.390 de posturi complete și incomplete. (S.A.)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.995 secunde