Liturghie arhierească la mănăstirea Colilia

146
Liturghie arhierească la mănăstirea Colilia - arhiepiscopie-1429783392.jpg

Articole de la același autor

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia (Cogealac), așezământ monahal ocrotit spiritual de către Sf. M. Mc. Gheorghe, sâmbătă, 25 aprilie, începând cu ora 8.30. Stabiliți în fostul sat Colilia prin anii 1880, nemții au fost pentru localnici un model de hărnicie și de prosperitate. Între anii 1901-1934 etnicii germani au ridicat aici o biserică evanghelică. După plecarea lor, la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, lăcașul de cult a fost preluat de Biserica Ortodoxă Română, iar comunitatea germană a fost despăgubită. În timpul comunismului, între anii 1967-1968, prin sistematizarea rurală, odată cu satul Colilia biserica a fost părăsită și, în timp, s-a degradat. Au rămas doar zidurile laterale fără acoperiș, geamuri și uși.


După reactivarea mănăstirii în mai 2006, maica stareță Rafaela a început lucrările de reconstrucție. Astfel, în perioada 13 septembrie 2007 – 29 iulie 2008 a fost construit paraclisul cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe". În plus, au fost realizate: clopotnița, un corp de chilii, aghiasmatarul, un așezământ social format din 20 de căsuțe pentru nevoiași.


Din noiembrie 2006 s-a lucrat la ridicarea bisericii mari pe ruinele fostului lăcaș de cult. Pictura, în frescă, a fost realizată de Sorin și Paraschiv Bejan, între anii 2007-2009. Piatra de temelie a paraclisului cu hramul "Sfântului Mare Mucenic Gheorghe" a fost pusă în ziua de 13 septembrie 2007, iar catapeteasma este din zid, cu icoane pictate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 04 Aprilie 2015
Stire din Cultură-Educație : Învierea la malul mării
Pagina a fost generata in 0.5662 secunde