Liceul Teoretic "Traian" a obținut o mențiune de onoare la concursul "NASA Ames Space Settlement"

372
1

Articole de la același autor

Liceul Teoretic "Traian" se mândrește că a reușit să obțină, pentru cel de- al doilea an consecutiv, premiu la concursul de proiecte "NASA Ames Space Settlement". 


În 2018, Centrul de Documentare și Cercetare Spațială al liceului a lansat către NASA alte trei proiecte, în care au fost antrenați 27 de elevi ai instituției de învățământ. 


Profesorul coordonator Lia Enescu a declarat că la competiție au participat în total peste 2.500 de lucrări, care au mobilizat peste 10.000 de elevi din toate țările lumii.




Lucrarea "The Space Hive" ("Stupul spațial"), elaborată de o grupă de 11 elevi de clasa a IX-a a reușit să înscrie, pentru încă o dată, numele Liceului "Traian" pe lista laureaților concursului menționat, obținând o mențiune de onoare, unul dintre cele 30 de premii acordate elevilor de clasa a IX-a din întreaga lume.


Cadrul didactic a mai spus că tinerii vor fi încurajați să învețe și să viseze deopotrivă, iar profesorii îi vor ajuta să construiască proiecte noi și să își ducă la îndeplinire visele. 




"Pasiunea și reușita lor a adus faimă liceului nostru și sprijin financiar pentru Centrul nostru de documentare și cercetare de la persoane și organizații interesate în promovarea valorilor tinerei inteligențe românești. Reușita din ultimii doi ani îi stimulează pe elevi, două grupe fiind deja ocupate cu schițarea unor noi proiecte pentru 2019", a subliniat prof. Enescu.


Comentează știrea

Grammar
20 martie 2018
Topic

"Pasiunea si reusita lor AU adus...."

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0763 secunde