Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" din Medgidia, la ceas aniversar

702
Liceul Teoretic

Articole de la același autor

Ca în fiecare an, data de 6 decembrie este o zi de sărbătoare pentru elevii, profesorii și pentru personalul administrativ al Liceului Teoretic "Nicolae Bălcescu" din Medgidia. Anul acesta, ziua școlii va fi marcată prin activități didactice, acțiuni caritabile și activități sportive.

Deschiderea festivă va avea loc, la ora 10.00, în sala de festivități a liceului. Începând cu ora 11.00, elevii se vor întrece în competiții culinare, capcane ale limbii române, programare, vor realiza expoziții de fotografii, vor afla cât sunt de distractive unele discipline, dar și ce personalități marcante poartă numele de Nicolae.

"De asemenea, elevi și profesori ai liceului vor participa la acțiuni caritabile în parteneriat cu alte instituții de învățământ din județ. În paralel cu aceste activități, la ora 12.00, va avea loc finala campionatului de fotbal LTNB", explică directorul unității de învățământ, prof. Marius Furtună.

Ziua se va încheia cu o petrecere unde participanții sunt invitați să vină costumați, iar cele mai frumoase costume vor fi premiate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2664 secunde