Liceul Energetic se înnoiește cu materiale pentru laboratoare

336
Liceul Energetic se înnoiește cu materiale pentru laboratoare - liceulenergetic-1595523226.jpg

Articole de la același autor

Liceul Energetic Constanța primea, anul trecut, o nesperată și consistentă sponsorizare din partea Societății Naționale Nuclearelectrica SA pentru achiziționarea de echipamente de specialitate pentru două laboratoare ale școlii, unul de electroenergetică și unul de electronică-automatizări. Cu toată pandemia, de curând, instituția de învățământ a reușit să primească și echipamentele respective.

Potrivit directorului instituției, prof. Claudia Nițu, chiar dacă scenariile despre care toată lumea vorbește nu vor fi cele mai optimiste, elevii vor reuși, la un moment dat, să folosească aceste echipamente ultramoderne la orele de laborator sau vor putea măcar să urmărească profesorul utilizându-le până în momentul în care o vor putea face și ei.

În plus, pe lângă aceste noi materiale didactice, unitatea de învățământ a primit o nouă ofertă de sponsorizare, de data asta cu dispozitive și echipamente de la o firmă din București, specializată pe producerea și distribuirea echipamentelor și componentelor electrotehnice. Aceasta a donat Liceului Energetic Constanța o serie de componente electrotehnice, care vin în completarea celor existente și care vor putea fi folosite nu doar în laboratoarele, ci și în atelierele școlii.

"Pe această cale, le suntem recunoscători și le mulțumim reprezentanților societății, care au înțeles că gestul lor de a investi în învățământul tehnic nu ajută doar școala și pe elevii ei, ci și pe agenții economici și, în esență, comunitatea și economia locală și națională", ne-a declarat prof. Claudia Nițu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 26 Mai 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.359 secunde