Liceul "Decebal", în rețeaua educațională seismică din România

330

Articole de la același autor

Astăzi, începând cu ora 10, la Liceul Teoretic "Decebal" Constanța, se va desfășura activitatea de promovare a proiectului ROEDUSEIS (Rețeaua Educațională Seismică din România). 

Vor participa reprezentanți ai coordonatorilor proiectului: Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Durabilă, Universitatea Babeș-Bolyai - Facultatea de Știința și Ingineria Mediului. 

Scopul acestui proiect este elaborarea unor resurse educaționale, dezvoltarea și implementarea unei noi metodologii de predare și învățare a științelor pământului utilizând seismologia ca mijloc de cunoaștere și pregătire în domeniul riscului seismic. 

În cadrul proiectului, Liceul Teoretic "Decebal" Constanța va fi dotat cu un seismograf pentru activități didactice, ale cărui înregistrări vor fi integrate în arhiva seismică națională și internațională, iar datele obținute vor fi utilizate în scopul dezvoltării metodologiilor de management integrat al riscului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4947 secunde