Liceenii constănțeni vor răsufla ușurați. Gata și cu simularea!

159
1
Liceenii constănțeni vor răsufla ușurați. Gata și cu simularea! - bacalaureat-1425573824.jpg

Articole de la același autor

Astăzi are loc ultima probă a simulării Bacalaureatului 2015, respectiv proba la alegere a profilului și specializării (biologie, chimie, fizică etc).


Accesul elevilor este permis în sălile de clasă până la ora 8:30, proba urmând să înceapă la ora 9 și să dureze trei ore.
Rezultatele vor fi afișate pe 12 martie și nu se contestă. Ele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbu-nătățirea performanțelor școlare. 


Anul trecut, mai puțin de jumătate dintre elevii de clasele a XI-a și a XII-a din județul Constanța, care au susținut probele din cadrul simulării examenului de bacalaureat, au obținut note peste 5.


Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, la proba de Limba și literatura română 47,89 la sută dintre elevii de clasa a XII-a care au susținut simularea au obținut note peste 5, la Limba maternă (limba turcă) - 11,11 la sută, la proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) - 33,99 la sută, iar la proba la alegere - 45,03 la sută.


Situația este similară și în cazul elevilor de clasa a XI-a. Astfel, la proba de Limba și literatura română - 41,66 la sută dintre elevi au luat note peste 5, la Limba maternă - 28,57 la sută, iar la proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) - 32,67 la sută.
Reprezentanții ISJ Constanța spun că 35 de elevi - 26 de clasa a XII-a și nouă de clasa a XI-a - au obținut nota 10.


Comparativ cu anul trecut, rezultatele la simularea bacalaureatului din 2014 sunt mai bune la Matematică. Astfel, în 2013, doar 27 la sută dintre elevii de clasa a XII-a au obținut note peste 5. În schimb, anul trecut, promovabilitatea la Limba și literatura română a fost de 61 la sută, iar la Istorie, de 78 la sută.


Într-un top al liceelor, pe primele trei locuri se află Liceul "Ovidius" - cu promovabilitate de 97,38 la sută, Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" - 92,54 la sută, și Liceul "Traian" - 88,56 la sută.


La polul opus, se află Colegiul Tehnic "Tomis" și Colegiul Tehnic "Vasile Pârvan", ambele din Constanța, precum și liceele din Băneasa, Ostrov și Dobromir, unde niciunul dintre elevii de clasele XI-a și a XII-a nu a obținut medii de trecere. 


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
21 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Marţi, 03 Martie 2015
Stire din Cultură-Educație : 10 elevi au simulat Bacul
Pagina a fost generata in 0.6176 secunde