Legea de protecție a cadrelor didactice, susținută de sindicatele din învățământ

167
Legea de protecție a cadrelor didactice, susținută de sindicatele din învățământ - ddd-1580817935.jpg

Articole recomandate

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) solicită președintelui României, Klaus Iohannis, să promulge Legea de protecție a cadrelor didactice, potrivit unui comunicat al FSLI, citat de Agerpres. Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de for decizional, proiectul care vizează învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

"Inițiativa legislativă a fost realizată la propunerea federației noastre, iar după patru ani în care am solicitat parlamentarilor în nenumărate rânduri să voteze această lege, iată că, în sfârșit, vocea cadrelor didactice reprezentate de FSLI a fost auzită! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că Legea privind măsurile de protecție a personalului didactic, de conducere, îndrumare și control în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției reprezintă o necesitate pentru sistemul educațional românesc, după ce în ultimii ani ne-am confruntat cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri în care colegii noștri au fost bătuți, agresați, scuipați, înjurați sau umiliți în cadrul unităților de învățământ", se precizează în comunicatul remis marți de FSLI.

Potrivit proiectului de lege, personalul didactic, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar beneficiază, în exercitarea atribuțiilor specifice funcției, de protecția acordată similar funcțiilor de autoritate publică, reamintește FSLI. Proiectul de lege majorează pedepsele cu o treime în cazul tuturor formelor de amenințări sau de agresiune la adresa unui cadru didactic.

Sindicaliștii din învățământ consideră că această lege nu transformă cadrele didactice în persoane intangibile. "Legea oferă protecție cadrelor didactice, care sunt în acest moment expuse agresiunilor. Această lege nu transformă cadrele didactice în persoane intangibile, așa cum s-ar putea crede în spațiul public. Personalul didactic care nu respectă legea, care nu își desfășoară activitatea potrivit normelor legale și morale va răspunde în fața comisiei de disciplină și, acolo unde este cazul, în fața autorităților. Vrem să îi asigurăm pe elevi și pe părinți că noi suntem partenerii lor și că vrem să avem un sistem educațional în care respectul și angajamentul este reciproc", se menționează în comunicatul FSLI.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0817 secunde