Lansare de carte la Școala nr. 30

191
Lansare de carte la Școala nr. 30 - scoala30-1504870389.jpg

Articole de la același autor

În dimineața zilei de joi, 6 septembrie 2017, la Școala Gimnazială nr.30 "Gheorghe Țițeica" din Constanța forfota părea să anunțe că anul școlar a început mai devreme. Dar, dacă de obicei elevii sunt triști că vacanța se termină și trebuie să revină în bănci, copiii pe care i-am văzut aveau zâmbete largi arborate pe chip. Motivul pentru care veniseră la școală nu era începerea acesteia, ci ocazia pentru o întâlnire de suflet.


Aflată în România pentru o scurtă perioadă, jurnalista de origine română Iulia Badea-Guéritée, ce trăiește și scrie în Franța la Courrier International, a fost invitată, prin intermediul doamnei profesor Sandina Vasile de la Univesitatea "Ovidius" din Constanța, să își prezinte una dintre cărțile apărute recent în mijlocul copiilor pentru că li se adresează în mod direct în paginile intitulate: "Povești de adormit prințesele". Izvorâte din viața de zi cu zi, din întrebările inocente și pline de curiozitate pe care fiica sa, Awen, i le pune, textele pentru adormit prințesele mai mici sau mai mari ori prinții pasionați de play-station ai zilelor noastre sunt mici ancore într-o realitate în care curiozitățile, temerile, dorințele celor mici sunt aceleași din toate timpurile, doar că se deghizează în hainele mileniului al III-lea. Viața, moartea, dorința de a te autodepăși, înțelegerea creativă a fiecărei experiențe de viață, acestea sunt constantele micuței cărți bilingve pentru copii pe care autoarea însăși o descrie ca fiind doar răspunsurile pe care le-a găsit, inspirat, spunem noi, la întrebările puse de copiii săi.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7841 secunde