Lansare de carte dedicată învățământului românesc
Articole recomandate
Astăzi, la CJC, s-au semnat contractele de finanțare nerambursabilă a celor 12 proiecte din domeniul cultural
26 Aprilie 2024
La mulți ani, Virgil Andriescu!
26 Aprilie 2024
Universitatea ”Ovidius” din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS
25 Aprilie 2024
Luni, 11 aprilie, la Librăria Humanitas, va fi lansat volumul "Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe", de Mihai Maci, cu o prefață de Horia-Roman Patapievici. Alături de autor se vor găsi filosoful Gabriel Liiceanu, Magdalena Mărculescu, directorul editorial al grupului TREI, și Lucian Popescu, editorul platformei Contributors.ro. "Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe" este o carte ce descrie situația foarte proastă în care se găsește astăzi educația în România, aproape un "raport" privind starea învățământului românesc. Cu luciditate și măsură, autorul explică mecanismele și pericolele acestei "degradări amețitoare" a învățământului. Elevul, studentul, doctorandul - ei sunt principalii perdanți.
Mihai Maci a fost printre primii autori care au prezentat în spațiul public defecțiunile capitale ale sistemului românesc de învățământ. Un text al său din 2013, publicat pe Contributors.ro, "Cum produce școala tâmpiți", a depășit rapid o sută de mii de cititori.
Cartea reia aproape toate marile dezbateri din ultimii trei ani privind educația, de la problemele formării elevilor în ciclul gimnazial sau în liceu - reducerea a ceea ce numim capacitatea de a raționa, de a reflecta, de a înțelege un text, învățarea mecanică - până la problemele universităților și cele din cercetare. Bineînțeles, este analizată pe larg și problema plagiatului.
"O spun de la început: școala românească produce tâmpiți industrial și cu metodă. Sau, reformulând: tâmpiții nu sunt rezultatul unor accidente sau disfuncții punctuale ale învățământului românesc actual, ci consecința necesară (și, ca atare, firească) a logicii funcționării lui", Mihai Maci, din articolul "Cum produce școala tâmpiți".
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 12 Februarie 2016
Joi, 19 Noiembrie 2015
Joi, 30 Iulie 2015
Joi, 23 Iulie 2015
Joi, 14 Mai 2015