€ 4.734
£ 5.2448
$ 4.2129

Mai multe ştiri online:

Jale mare la matematică! Subiecte grele și stufoase la Evaluarea Națională 2019

Ştire online publicată Vineri, 21 Iunie 2019. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Pe cât de fericiți și zâmbitori au ieșit candidații de la proba de limba și literatură română la Evaluarea Națională, pe atât de obosiți și storși au ieșit de la proba la matematică. Toți s-au plâns că subiectele au fost grele, că au avut mult de scris și demonstrații stufoase de făcut, mai ales la geometrie. 


Evaluarea Națională 2019 se încheie astăzi, cu proba scrisă la limba maternă. Ieri, la proba de matematică, din cei 5.527 de candidați înscriși în județul Constanța, 122 au absentat, așa că au susținut examenul 5.405. Deși se așteptau să fie ceva mai ușor, matematica s-a dovedit a fi puntea suspinelor. Potrivit elevilor, subiectele au fost dificile și au avut multe exerciții de făcut. Unii s-au declarat înfrânți de geometrie, ultimele două probleme fiind despre trapez isoscel și prismă. 
„A fost mai greu decât la simulare. M-au cam luat prin surprindere subiectele, dar până la urmă m-am descurcat, cred eu, foarte bine. Am lucrat până în ultimele minute. Mi-era teamă că nu o să termin toată lucrarea în cele două ore. Nu am mai apucat să verific mai nimic. Sper să fi făcut bine”, ne-a povestit, sleit de puteri, un elev de la Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea” din Constanța. 
Pe măsură ce elevii ieșeau de la examen, creștea și îngrijorarea în rândul părinților. 
„Vor fi medii mici anul acesta la admitere. Dar, într-un fel, este mai bine că s-a dat mai greu, pentru că astfel se face departajare”, se încurajau între ei părinții elevilor de la Liceul Teoretic „Ovidius”. 


Urmează admiterea la liceu 
Greaua așteptare de-abia de-acum începe. Primele rezultate vor fi anunțate marți, 25 iunie, până la ora 12. Apoi, candidații nemulțumiți de note vor avea la dispoziție șase ore, între orele 14 și 20, să depună contestațiile. Lucrările contestate vor fi recorectate pe 26, 27 și 28 iunie, așa că rezultatele finale vor fi făcute publice pe 29 iunie. 


Urmează etapele pentru pregătirea admiterii în învățământul liceal. Pe data de 2 iulie, Inspectoratul Școlar Județean Constanța va anunța ierarhia județeană a mediilor de admitere. Aceasta reprezintă media ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de elevii clasei a VIII-a (80%) și media generală de absolvire a claselor V - VIII (20%). 


În urma ierarhiei județene, între 3 și 7 iulie, părinții vor putea completa opțiunile în fișele de înscriere. Conform calendarului Admiterii 2019, între 4 și 8 iulie, candidații și părinții vor putea verifica fișele editate de calculator și corecta eventualele greșeli. 
Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a va avea loc pe 12 iulie. Ulterior, între 15 și 18 iulie, candidații repartizați vor trebui să își depună dosarele de înscriere la școlile unde au fost trimiși de computer. 


În zilele de 9, 22 și 23 iulie, comisia județeană de admitere va rezolva situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, precum și repartizarea candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați în etapa repartizării computerizate.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8419 secunde