Istoria litoralului românesc, în "Fotografii printre discografii"

165

Articole de la același autor

De-a lungul întregii veri, istoria litoralului românesc va fi prezentată într-un stil neconvențional, în cadrul unei expoziții inedite. Proiectul se intitulează "Fotografii printre discografii" și a fost lansat de studioul teritorial Radio Constanța / Radio Vacanța, Universitatea "Ovidius" Constanța, organizația nonguvernamentală "World Vision" și site-ul i-Tour.ro și readuce la viață imaginea litoralului de altă dată. 

Este vorba despre o expoziție documentară cu fotografii aflate în colecția conf. dr. Aurelia Lăpușan de la Universitatea "Ovidius" din Constanța, prin care va fi evidențiată și legătura dintre litoralul românesc, începuturile turismului și singurul post estival românesc, Radio Vacanța. 

Fotografiile schițează imaginea litoralului din secolului al XX-lea. Cele din perioada 1960 - 1962 au fost făcute de ziaristul Tiberiu Petrilă Slătineanu. Lucrările sunt grupate în mai multe secțiuni (Constanța și Mamaia, Eforie, Techirghiol, Mangalia, Venus, Neptun, Saturn și Jupiter) vor fi expuse într-un stil neconvențional, pe plase de pescuit, în mai multe locații de pe litoral. Astfel, între 2 și 4 iulie, expoziția se va afla la sediul Radio Vacanța - Vila nr. 1 Mamaia, între 4 și 7 iulie la Universitatea "Ovidius" din Constanța, între 8 și 11 iulie la Hotel Iaki din Mamaia, între 11 și 15 iulie la Băile reci Techirghiol, între 15 și 19 iulie la Hotel Europa din Eforie Nord, între 19 și 26 iulie la Muzeul de Arheologie "Callatis" din Mangalia, între 5 și 11 august la Muzeul Marinei Constanța, iar între 11 și 15 august la Târgul Gaudeamus din Mamaia. 

O parte din fotografii vor putea fi vizualizate și online, pe site-ul www.i-Tour.ro, în cadrul unor articole dedicate stațiunilor de pe litoral și istoricului acestora. 

În octombrie, expoziția va fi găzduită din nou de Universitatea "Ovidius" din Constanța, iar pe data de 1 noiembrie va ajunge la Gala Premiilor Radio Constanța, ediția a VI-a, în-tr-un eveniment menit să marcheze aniversarea a 85 de ani Radio România. 

De asemenea, prin acest demers, turiștii, dar și constănțenii sunt invitați să pună la dispoziția organizatorilor și alte fotografii vechi, din colecția personală, pentru a realiza o imagine cât mai elocventă a litoralului de altădată. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5217 secunde