Istoria Constanței, vândută bucată cu bucată. Hotelul unde a stat Eminescu costă 3 milioane euro

Miercuri, 15 Aprilie 2015
2969
În zona Peninsulară, pe str. N. Titulescu, la nr. 9, se află hotelul Intim, obiectiv aflat pe Lista Monumentelor Istorice. După lungi procese cu statul, proprietarii clădirilor istorice din zona Peninsulară a Constanței își recapătă moștenirile familiei. Cei mai mulți dintre ei aleg să vândă imobilele, reprezentative pentru istoria Constanței, pentru că întreținerea acestor spații costă enorm. Doar pentru refacerea fațadelor, proprietarii trebuie să scoată din buzunar sume imense. Nu pot lua orice muncitor pentru astfel de reparații, tot ce se face trebuie avizat și supervizat de specialiștii în materie de întreținere și conservarea monumentelor istorice. Reparațiile trebuie și ele făcute păstrând aceeași linie arhitecturală.

Hotelul Intim (D’Angleterre), locul unde Mihai Eminescu a fost cazat timp de 10 zile, în anul 1882, este scos la vânzare de patru ani, potrivit lui Gabriel Marcu, brocker imobiliar. "Au fost câteva persoane interesate să cumpere imobilul. Din păcate, toți cei care au trecut pragul locației erau interesați doar de partea speculativă. Erau interesați să mai adauge patru sau cinci etaje pentru a-l exploata la maximum. Din păcate, nu erau persoane care să fie aplecate spre conservarea și valorificarea acestui hotel, monument istoric", a declarat Gabriel Marcu.

Proprietarii hotelului Intim cer peste trei milioane de euro. Până se va găsi un cumpărător, clădirea veche de peste 100 de ani se degradează de la o zi la alta. Hotelul Intim a aparținut pe vremuri unor comercianți armeni. Imediat după Revoluție, adevărații proprietari au luptat ca să-și recapete drepturile. Mai bine de zece ani prin instanțe, dar oamenii și-au recăpătat în cele din urmă drepturile. Din motive financiare, proprietarii unor astfel de clădiri istorice preferă să vândă, cheltuielile de întreținere fiind imense. Hotelul cu 21 de camere are subsol, parter, două etaje și mansardă. Suprafața sa este de 1.650 mp și dispune de un teren de 935 mp.

În situația acestei clădiri istorice, multe alte proprietăți din zonă sunt scoase la vânzare de proprietari.

Istoricul clădirii

Eminescu a văzut marea pentru prima oară de la mansarda hotelului "Regina", numit ulterior "Intim". În luna iunie 1882, Eminescu a stat 10 zile la mansarda acestui hotel, construit pe locul unde se afla Hotel d’Angleterre.

În 1906, pe acel loc se construiește sub coordonarea arhitectului Daniel Renard, Hotelul "Regina", proprietate a lui Theiler. Trei ani mai târziu, aici își desfășoară activitatea societatea "Cercul farmaceutic", și la puțin timp "Cercul de litere, arte și sport". Întâlnirile intelectualilor s-au mutat la acest hotel, iar reprezentanții partidelor politice din acea vreme puneau aici țara la cale. Ziarele vremii au consemnat și întâlnirea membrilor Partidului Conservator Democrat din Constanța și Take Ionescu, liderul partidului. În 1944, hotelul îi aparține lui Toma I. Târpă. Acesta din urmă îl închiriază lui C. Niculescu, consemnează Petre Vulcan în ziarul "Dobrogea Jună".

Dr. Păuleanu descrie construcția eclectică a hotelului Regina în volumul "Constanța 1878-1928. Spectacolul modernității târzii", vol II: "Construcția eclectică a hotelului Regina, cu elemente decorative art nouveau și structură neoclasică a fațadei principale către strada Nicolae Titulescu, se desfășoară pe orizontală….". Hotelul "Regina" a primit în perioada comunistă denumirea "Intim" și așa a rămas și în ziua de azi în amintirea constănțenilor.

Pagina a fost generata in 0.2059 secunde