ISJ Constanța vizitat de… învățători

464

Articole de la același autor

Liceul Teoretic "Carmen Sylva" din Eforie Sud a fost gazda Școlii Internaționale de Vară AGIRo, eveniment inclus în manifestările celui de-al XXXVII-lea Congres al Asociației Generale a Învățătorilor din România, Congres al Cadrelor Didactice din România și al Cadrelor Didactice Române de peste Hotare.

Cu acest prilej, inspectorii școlari generali adjuncți, prof. Alina Codreanu și prof. Sorin Mihai, s-au întâlnit cu președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România și a Cadrelor Didactice Române de peste Hotare, prof. Viorel Dolha, și cu 30 de cadre didactice de etnie română din Serbia (Voivodina și Serbia de Răsărit), Republica Moldova (și din Regiunea nistreană a Republicii Moldova), Ucraina (regiunile: Cernăuți, Odessa, Transcarpatia) participante la Școala Internațională de Vară de la Eforie Sud.

După ce prof. Alina Codreanu a evidențiat implementarea de proiecte cu fonduri europene, subliniind că ISJ Constanța este, de o săptămână, beneficiara a încă două proiecte POSDRU destinate elevilor, și anume "Scrisul face bine" și "Competențe cheie pentru implicare civică în sprijinul dezvoltării durabile - Energy Smart", prof. Viorel Dolha a mulțumit pentru primirea făcută, pentru disponibilitatea și ospitalitatea constănțenilor, a ISJ Constanța, a cadrelor didactice de la Liceul Teoretic "Carmen Sylva" din Eforie Sud, dar și pentru calitatea cursurilor de formare. Cadrele didactice prezente la întâlnire și-au împărtășit experiențele profesionale din comunitățile pe care le reprezintă, modul în care păstrează tradițiile, obiceiurile și limba. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4201 secunde