ISJ. Ce olimpiade școlare au loc în week-end, la Constanța

288
1
ISJ. Ce olimpiade școlare au loc în week-end, la Constanța - liceulagricololimpiadagf5-1421941886.jpg

Articole de la același autor

Cinci olimpiade școlare sunt programate să se desfășoare sâmbătă, pe 24 ianuarie, la Constanța. Concursurile sunt organizate de Inspectoratul Școlar Județean Constanța și sunt destinate elevilor de nivel primar, gimnazial și liceal. 
În toate liceele teoretice și vocaționale din municipiul și județul Constanța se va desfășura faza locală a Olimpiadei de limba engleză pentru liceu, la care vor participa toți elevii calificați la etapa pe școală. Proba scrisă va începe la ora 9,00 și va dura trei ore, iar accesul elevilor în sala de concurs se va face până în ora 8,30. În aceeași zi este programată și etapa locală a Olimpiadei de limbă și literatură română, la care vor participa 2.400 de elevi de gimnaziu și de liceu. Competiția se va desfășura în 16 unități de învățământ: cinci din municipiu (Școala Gimnazială Nr.29 "Mihai Viteazul", Școala Gimnazială Nr.24 "Ion Jalea", Școala Gimnazială Nr.16, Liceul Teoretic "Lucian Blaga", Colegiul Comercial "Carol I") și 11 din restul județului (Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" din Hârșova, Liceul Teoretic "Anghel Saligny" din Cernavodă, Liceul Tehnologic "Ion Podaru" din Ovidiu, Școala Gimnazială Nr.1 "George Enescu" din Năvodari, Școala Gimnazială Nr.1 din Eforie Nord, Liceul Teoretic "Callatis" din Mangalia, Școala Gimnazială "Lucian Grigorescu" din Medgidia, Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" din Medgidia, Liceul Teoretic Negru Vodă, Liceul Teoretic Murfatlar, Liceul Teoretic Băneasa). Proba scrisă va începe la ora 9,00 și va dura trei ore, iar accesul elevilor în sala de clasă se va face în intervalul orar 8,00 - 8,45. Rezultatele inițiale se vor afișa sâmbătă, la unitățile de învățământ unde s-a susținut competiția, pe forumul și pe site-ul ISJ Constanța. Eventualele contestații se vor depune luni, 26 ianuarie, în intervalul orar 10,00 – 14,00, la secretariatul unității de învățământ unde a fost susținută proba scrisă. Rezultatele finale vor fi postate marți, 27 ianuarie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Tot sâmbătă, 75 de echipaje (150 de elevi ai claselor a treia și a patra) participă la Olimpiada națională de științe socio-umane pentru disciplina educație civică, faza locală. Concursul se desfășoară în Școala Gimnazială Nr.17 "Ion Minulescu", Școala Gimnazială Nr.22 "I.C.Brătianu", Liceul Teoretic Educațional Center, Școala Gimnazială Nr.29 "Mihai Viteazul" din Constanța, precum și în Școala Gimnazială "Ion Borcea" din Agigea, Școala nr.1 Mangalia, Școala Gimnazială "Lucian Grigorescu" din Medgidia, Școala Gimnazială nr.2 din Cernavodă, Școala Gimnazială "George Enescu" din Năvodari, Liceul Cobadin, Liceul Teoretic "Mihail Kogălniceau", Liceul Tehnologic Ciobanu și Liceul Teoretic Negru Vodă. Proba scrisă va începe la ora 9,00 și va dura două ore, iar accesul elevilor în sala de concurs se va face începând cu ora 8,30. Rezultatele vor fi afișate sâmbătă, 24 ianuarie, la unitățile de învățământ unde s-a susținut competiția până la ora 16,00.
Sâmbătă, aproximativ 1.000 de elevi ai claselor VII-XII participă la etapa locală a Olimpiadei de biologie. Unitățile de învățământ unde se va desfășura competiția sunt: Școala Gimnazială nr.12 "B.P. Hașdeu" Constanța, Școala Gimnazială nr. 2 "Grigore Moisil" Năvodari, Școala Gimnazială "Constantin Brâncuși" Medgidia, Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" Hârșova, Liceul Teoretic "Callatis" Mangalia, Liceul Teoretic "Carmen Sylva" Eforie Sud, Liceul Cobadin, Liceul Teoretic "Anghel Saligny" Cernavodă. Proba scrisă începe la ora 13,30 și durează două ore, iar accesul elevilor în școlile organizatoare este permis până la ora 13,15. Rezultatele se vor afișa sâmbătă, 24 ianuarie, la centrele de concurs și pe forumul ISJ Constanța. Pentru etapa județeană se califică elevii care obțin minim 25 de puncte.
Duminică, pe 25 ianuarie, alți 253 de elevi (79 de elevi de gimnaziu și 174 de liceu) vor participa la etapa locală a Olimpiadei de informatică. Centrele de concurs unde se va desfășura competiția sunt șase în municipiu (Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", Liceul Teoretic "Ovidius", Liceul Teoretic "Traian", Liceul Teoretic "Decebal", Liceul Teoretic Internațional de Informatică, Școala Gimnazială "Spectrum" Constanța) și două în județ (Liceul Teoretic "Callatis" Mangalia și Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" Medgidia). Proba practică începe la ora 9,00 și durează trei ore, iar accesul elevilor în sală se face până la ora 8,30. Rezultatele se vor afișa pe 27 ianuarie, la unitățile de învățământ unde se susține competiția și pe forumul ISJ Constanța. Eventualele contestații se depun pe 28 ianuarie, la Liceul Teoretic "Ovidius" Constanța, între orele 10,00 și 14,00, iar rezultatele finale se vor afișa pe 29 ianuarie. La faza județeană a olimpiadei de informatică se vor califica elevii care au obținut minim 10 puncte.


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
28 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Marţi, 13 Ianuarie 2015
Stire din Cultură-Educație : În acest week-end, o nouă olimpiadă
Pagina a fost generata in 2.5834 secunde