IPS Teodosie face demersuri pentru reînfiinţarea Mitropoliei Tomisului

1209
IPS Teodosie face demersuri pentru reînfiinţarea Mitropoliei Tomisului - mitropolie-1614357562.jpg

Articole de la același autor

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că Arhiepiscopia ar putea fi ridicată la rangul de Mitropolie. Această schimbare a fost discutată, săptămâna aceasta, și de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ierarhul susține că reînființarea Mitropoliei Tomisului este un lucru firesc, mai ales că la Tomis a existat mitropolie încă din secolul V după Christos și a dispărut după ce Dobrogea a intrat sub stăpânire otomană.

Conform declarațiilor sale, noi am avut mitropolie aici, înainte de prima mitropolie a Țării Românești, cu o mie de ani în urmă. De altfel, o primă inițiativă de reînființare a acesteia a existat încă din anul 2002.

„Eu am venit la Constanța în 2001, iar un an mai târziu am făcut o serie de demersuri, în acest sens, a existat chiar un comitet de inițiativă. La acel moment, au fost peste 10.000 de oameni care au venit să îmi propună să transformăm Arhiepiscopia în Mitropolie, dar nu au fost destule argumente. Acum avem toate argumentele necesare, mulțimea de izvoare recuperate. Chiar anul trecut, pe baza acestora, am înființat Academia tomitană. Acestea provin din 85 de arhive și biblioteci, foarte multe de la Vatican. Am descoperit că se păstrează, încă, informații despre înaintașii noștri de aici, date care atestă existența mitropoliților, în fiecare secol”, a precizat ierarhul.

De exemplu, în secolul V, Mitropolia Tomisului avea 14 episcopii. Așa că, în prezent, se dorește ca această istorie fie cunoscută. „Am simțit o datorie sfântă, nu pentru mine, ci pentru adevărul istoric, să repun în lumină aceste realități, care trebuie să fie cu adevărat realitățile ce ne redau nouă demnitatea bisericii, cât și statului român. Am început demersurile necesare, am înregistrat solicitarea la cancelaria Sfântului Sinod, în urmă cu o săptămână, aducând argumentele necesare”, a adăugat IPS Teodosie.

El a mai spus că, în timpul regimului comunist, s-au desființat episcopii și că singura Episcopie care a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, în 1975, nu de Biserică, ci de statul român, datorită istoriei acestui ținut, a fost Arhiepiscopia Tomisului și a Dunării de Jos. Înainte de toate, însă, nu trebuie să uităm că aici a fost Mitropolie din secolul V. Deci, există toate motivele pentru ca vechiul Tomis să își recapete mitropolia. Desigur, pentru ca această dorință să se transforme în realitate sunt necesare toate demersurile canonice, care, probabil vor dura câteva luni, întrucât procesul este unul de durată. De ce? Pentru că Sfântul Sinod se întrunește doar de două ori pe an. În final, dacă mitropolia va fi reînființată, mai multe eparhii se vor afla sub administrarea mitropoliei, respectiv Constanța și Tulcea.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1913 secunde