Mai multe ştiri online:

Învățătorii și profesorii, invitați să-și împărtășească bunele practici folosite la clasă

Ştire online publicată Joi, 25 Aprilie 2019. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Cadrele didactice din întreaga țară au ocazia de a-și împărtăși din secretele meseriei colegilor lor mai tineri sau mai puțini experimentați. Ministerul Educației Naționale a lansat selecția națională de bune practici din învățământul preuniversitar românesc „Creatori de educație”, în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți - CRED”.

„Creatori de educație” își propune recunoașterea și valorizarea profesorilor din învățământul primar și gimnazial care au o contribuție remarcabilă la dezvoltarea competențelor promovate prin noul curriculum național.

Astfel, începând de marți, 23 aprilie, pe platforma www.creatorideeducatie.ro, pot fi înscrise cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, recunoscute pentru implicarea activă în îmbunătățirea calității actului educațional. Acestea își pot înregistra singure modelele de bune practici sau pot fi propuse, prin înscriere, de elevi, părinți, colegi din sistemul de învățământ, reprezentanți ai ONG-urilor. După verificare și validare, modelele de bune practici în educație vor fi supuse votării, prin intermediul platformei online.

„În acest context, un model de bună practică în educație presupune cunoașterea nevoilor și intereselor fiecărui copil, adaptarea creativă a strategiilor didactice la specificul său, dar și a clasei sau unității de învățământ, zonei socio-economice și culturale, și implicarea actorilor relevanți din comunitate în activitățile de învățare”, explică ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Practic, un profesor creator de educație promovează activități și practici didactice eficiente și scalabile în structurarea competențelor, abilităților, aptitudinilor și atitudinilor elevilor săi, inspiră și sprijină parcursul școlar al acestora în niveluri superioare de educație.

Premii pentru ideile cele mai bune

„Creatori de educație” se va desfășura anual, în perioada 2019 - 2021. În anul 2019, vor fi acordate 20 de premii pentru modele din nivelul primar, 20 de premii pentru modele din nivelul gimnazial și 10 premii speciale. Premiile vor fi acordate în apropierea datei de 5 octombrie - Ziua Profesorului.

„«Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți» este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc, fiind totodată cel mai important proiect al Ministerului Educației Naționale ce vizează învățământul preuniversitar. CRED este parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii (aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 417/2015) și are la bază recomandările OECD și UNICEF incluse în documentul de poziție «România 2017 - Studii OECD privind evaluarea și examinarea în domeniul educației»”, adaugă Ecaterina Andronescu.

Proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți - CRED” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Durata de implementare este de 4 ani (data de început: 15 noiembrie 2017). Bugetul total al proiectului este de 196.586.777,36 lei din care 165.988.711,25 lei o reprezintă finanțarea nerambursabilă (84,435% din valoarea totală eligibilă). Proiectul se implementează la nivel național și are 12 parteneri, instituții publice, Institutul de Științe ale Educației, opt Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și trei Inspectorate școlare.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
miercuri, 17 iulie Foto : Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!" 8699 vizite, 0 comentarii Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!"
Tehnologie
miercuri, 17 iulie Foto : Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe! 4053 vizite, 0 comentarii Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe!
Cultură-Educație
miercuri, 17 iulie Foto : Mândria școlii constănțene.  Elevii de 10 ai județului! 2783 vizite, 0 comentarii Mândria școlii constănțene. Elevii de 10 ai județului!
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7599 secunde