Învățătorii și profesorii constănțeni, la cursuri de perfecționare

Marţi, 03 Septembrie 2019
312
Anul școlar a început deja pentru cadrele didactice. Aproximativ 100 de învățători și profesori din județul Constanța participă, în această perioadă, la o nouă ediție a cursurilor de formare din cadrul proiectului CRED. 


Este vorba de amplul program național "Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți", care vizează familiarizarea cadrelor didactice cu noile programe școlare și metodele moderne de predare. Pentru această etapă, peste 13.500 de cadre didactice, organizate în 685 de grupe, beneficiază în primele luni ale anului școlar 2019 - 2020 de programele de formare acreditate. Grupele de formare cuprind, în medie, 20 de cursanți. 


Programul de formare se desfășoară pe parcursul a 120 de ore, în sistem blended-learning (60 de ore față în față și 60 de ore online, prin intermediul unei platforme e-learning). Programul de formare continuă acreditat urmărește, printre altele, înțelegerea în profunzime a elementelor de noutate și inovație aduse de noile programe școlare și integrarea acestor schimbări în sala de clasă, încurajarea utilizării la clasă a unor noi metode și strategii didactice care să ofere contexte autentice de dezvoltare a competențelor elevilor și dobândirea abilității de utilizator și dezvoltator de resurse educaționale deschise și, totodată, dobândirea posibilității de a le adapta, în funcție de contextul educațional. De asemenea, vizăm identificarea, în activitatea didactică, a adaptărilor curriculare care să sprijine fiecare elev să-și atingă potențialul. 


"Într-o societate aflată într-o dinamică accelerată, suntem puși în fața unor noi provocări, reflectate și în nevoile specifice sistemului de educație. Așadar, trebuie să acționăm în consecință, întrucât este necesar ca educația să se adapteze acestor schimbări. Prin proiectul CRED venim în sprijinul cadrelor didactice în procesul de interpretare și implementare a noului curriculum. Este vizată o abordare metodologică centrată pe competențele-cheie ale elevilor și adaptarea activităților de învățare la nevoile specifice ale fiecărui elev, inclusiv ale celor aflați în risc de abandon școlar", a explicat Merima Petrovici, managerul general al proiectului CRED. 


Un proiect ambițios 
"Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți - CRED" este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc, fiind lansat în anul 2017 și având o durată de implementare de patru ani. Este cel mai important proiect al Ministerului Educației Naționale ce vizează învățământul preuniversitar și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Proiectul se implementează la nivel național și are 12 parteneri, instituții publice: Institutul de Științe ale Educației, opt Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și trei inspectorate școlare.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.4643 secunde