Învățătorii și educatorii cu studii superioare, asimilați ca profesori

934
Printr-un comunicat remis redacției de Asociația Generală a Învățătorilor din România, aflăm că noile dispoziții ale legilor 387 și 330 din 2009, care modifică Legea învățământului și statutul personalului didactic, fac posibilă alinierea la modelul european în ce privește funcționarea în învățământul primar și preșcolar a unor cadre didactice cu studii superioare. Viorel Dolha, președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România, aduce la cunoștință că "abia acum legiuitorul reglementează salarizarea funcției de «profesori pentru învățământul primar/preșcolar», unde îi încadrează pe toți învățătorii și educatoarele care au absolvit după liceul pedagogic și studii superioare (indiferent de specializare)". Până acum, chiar dacă aveau studii superioare, învățătorii și educatoarele erau salarizați doar ca institutori.
Institutori vor rămâne doar cadrele didactice care nu au studii superioare, ci doar postliceale sau sunt absolvente doar ale colegiului pedagogic fără anul de completare prevăzut de art. 16 (2) al Legii 288/ 2004 cu modificările ulterioare.
Salarizarea "profesorilor pentru învățământ primar/preșcolar" și a celor care sunt "profesori" în învățământul primar/preșcolar (cei numiți "profesor-învățător" de Legea Educației Naționale) se va face potrivit art. 38 al legii 330 la nivelul absolvenților cu studii superioare de lungă durată (S).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 16 Ianuarie 2010
Stire din Cultură-Educație : "Eminescu - Luceafăr, eu - o mică stea"
Pagina a fost generata in 1.5081 secunde