Învăţământul constănţean, zguduit de un nou scandal! Profesor reclamat pentru hărţuire

5613
Săptămâna aceasta, în învăţământul constănţean a izbucnit un nou scandal de proporţii. Directorul Şcolii Gimnaziale nr. 29 „Mihai Viteazul” din Constanţa, prof. Carmen Guguş l-a reclamat la poliţie pe fostul manager al instituţiei, prof. Ion Denys Ciorogaru, actualmente cadru didactic la Şcoala nr. 12 „Bogdan Petriceicu Haşdeu”. Motivul? Fostul director o amenință, o hărţuiește și a proliferat în spațiul public și privat injurii, cuvinte și expresii jignitoare și vulgare împotriva ei, afirmă actualul manager.





Pe rețelele de socializare apar, de ceva vreme, tot soiul de comentarii şi cuvinte grele, jignitoare la adresa prof. Guguș, care s-au pornit imediat după proba scrisă a concursului de directori, organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța, care a avut loc la jumătatea lunii octombrie. Din acel moment, spune actualul director, prof. Ciorogaru a început să îi trimită mesaje, unele chiar la ore foarte târzii, în miez de noapte, în care i-au fost aduse injurii, a agresat-o verbal și a amenințat-o că va veni la școală, deși el nu mai este cadru didactic al instituției din luna octombrie 2020.



„În aceste condiţii, mi-am exprimat îngrijorarea pe această temă în calitatea mea de director al școlii, atât în Consiliul de Administrație din data de 4 noiembrie, cât și în Consiliul profesoral din data de 5 noiembrie, considerând că amenințarea îi pune în pericol atât pe elevii școlii, cât și pe membrii corpului profesoral, iar școala trebuie să fie un spațiu al siguranței și nicidecum un loc unde un individ, mai ales cadru didactic, să vină să se răzbune în vreun fel, să pună în pericol integritatea cuiva sau să provoace panică într-o instituție al cărei scop este educația. Din păcate, el a continuat cu mesaje în care îmi cere documente financiar contabile, declarația de avere a mea și a rudelor mele până la gradul 4 etc. Menţionez că profesorul Ciorogaru m-a agresat verbal şi m-a ameninţat, în condiţiile în care nu mai există niciun fel de relație de serviciu între noi”, ne-a declarat prof. Guguş. În acest sens, la secţia 2 Poliţie au fost depuse numeroase extrase din mesajele primite în privat, din care reiese săvârşirea infracţiunilor de hărţuire şi ameninţare, a precizat Carmen Guguş.



Ea a ţinut să sublinieze că prof. Ciorogaru nu este la prima abatere de hărțuire și denigrare a instituției pe care o conduce și a cadrelor didactice, pe site-uri de socializare. „Obișnuia să facă asta și când era directorul instituției, dar pentru că nu a fost luată nici o măsură împotriva lui, consideră că nu poate fi tras la răspundere. Pentru toate aceste aspecte vă rog să luați măsuri: să-i fie aduse la cunoștință faptele, să-i fie pus în vedere să nu mă mai hărțuiască prin mesaje de nici un fel, să nu mai denigreze imaginea mea și a școlii în spațiul public şi să fie sancționat pentru faptele săvârșite cf. Legii 61/1991”, a mai spus prof. Guguş.



Pentru a afla părerea prof. Ciorogaru, am luat legătura cu acesta, dar ne-a răspuns că ne va oferi declaraţii „spumoase”, însă abia în cursul zilei de marţi, 6 noiembrie, la secţia 2 Poliţie. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3093 secunde