Expoziție la Muzeul de Artă Populară

Interiorul țărănesc de sărbătoare, cu icoane pe lemn și ouă "închistrite cu chișița"

397
"Sărbătoarea Paștelui la români" este genericul sub care, la Muzeul de Artă Populară Constanța, se desfășoară a zecea ediție a manifestărilor dedicate sărbătorilor Învierii Domnului - ne anunță directorul muzeului, dr. Maria Magiru.
Astfel, pe simezele muzeului, s-a deschis o expoziție care pune în valoare elementele componente ale interiorului țărănesc de sărbătoare, cum ar fi scoarțe, ștergare, ceramică decorativă și rituală, alături de icoane țărănești pictate pe lemn și sticlă și ouă încondeiate tradițional.
"Interioarele sunt reprezentative pentru toate zonele etnografice, iar Dobrogea este prezentă prin obiecte de patrimoniu din satele românești de pe linia Dunării, prin interioare specifice aromânilor, bulgarilor și lipovenilor dobrogeni", ne-a declarat directorul muzeului.
În ceea ce privește icoanele pe lemn și sticlă, acestea au ca temă scena Învierii Domnului și provin din centre renumite de iconari, precum Nicula, Gherla, Șcheii Brașovului, Țara Oltului, dar și altor ateliere de școală greacă sau rusă.
De asemenea, arta încondeierii ouălor este ilustrată prin bogata colecție a muzeului, prin achiziții mai vechi și mai noi, care dovedesc continuitatea și măiestria în practicarea acestui meșteșug. Ouăle încondeiate sunt pictate cu pensula sau închistrite cu chișița și provin din așezări specializate în acest meșteșug, din Bucovina, Moldova de Nord și Maramureș.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.711 secunde