Inspectorul școlar general, Sorin Mihai, aduce clarificări în legătură cu Școala 30

3724
Inspectorul școlar general, Sorin Mihai, aduce clarificări în legătură cu Școala 30 - fondsorinmihai1-1632320891.jpg
Ca urmare a apariției articolului „Surpriză! Școala nr. 30 va găzdui Centrul Județean de Excelență. Ce reacție a avut directorul Sorin Cernăianu”, în care directorul afirma că „votul a fost în unanimitate în favoarea Școlii 30, fără să fiu consultat. Am aflat după aceea și le mulțumim că apreciază munca prestată de corpul profesoral”, inspectorul școlar general prof. Sorin Mihai ne-a pus la dispoziție Protocolul de colaborare semnat chiar de prof. Sorin Dumitru Cernăianu în luna august 2021.

În acest protocol, având nr. 1615 din data de 12 august 2021, se precizează, între altele, că rolul instituției partenere este de a se implica în organizarea activităților CEX pentru asigurarea condițiilor materiale necesare pregătirii elevilor capabili de performanțe înalte, precum și evitarea oricăror situații generatoare de risc ce pot afecta în mod negativ colaborarea dintre cele două instituții.

„Vom găsi toate soluțiile”

Astfel, dacă în prima zi a noului an școlar nu s-ar fi declanșat acea grevă japoneză care a dorit să atragă atenția asupra faptului că Școala gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” are de suferit din cauza deficitului de săli de clasă, găzduirea Centrului de Excelență nu ar fi atras atenția. Mai apoi, am primit lămuriri că pregătirea elevilor pentru performanță se va întâmpla în zilele libere, și anume sâmbăta, ceea ce nu ar afecta insuficiența spațiilor.

Totuși, problema rămâne deschisă, mai ales că ea trenează și, după cum a declarat într-un interviu televizat directorul Cernăianu, în urmă cu trei ani fosta administrație locală atribuise Școlii 30 parte din sediul Liceului Tehnic „Tomis”. S-a ajuns la procese în instanță, pentru ca, în luna octombrie a anului trecut, hotărârea definitivă să fie în favoarea Școlii 30. S-a adus și la cunoștința actualei administrații, dar nu s-a întâmplat nimic. Ba mai mult, s-a hotărât anularea art. 2 și 4 din hotărârea de Consiliu Local din 2018. „În respectiva hotărâre de Consiliu Local, de acum trei ani, au fost cuprinse șase unități de învățământ, toate celelalte cinci primind spațiile, numai noi nu”, a spus Cernăianu.

L-am întrebat pe inspectorul școlar general dacă este viabilă extinderea Școlii 30 în imobilul Liceului „Tomis”, întrucât cele două clase de la Școala 11 nu satisfac necesitatea de spațiu a Școlii 30, ne-a comunicat: „Școala 30 nu ne-a transmis o analiză cu privire la spațiul de care ar avea nevoie. ISJ a transmis informarea cu privire la spațiile din cadrul Școlii nr. 11 ca urmare a adresei semnate de domnul director prin care ne informa că va supradimensiona clasele pregătitoare, cu mai mult de 25 de elevi/clasă (fapt care contravine legii 185/2020). Vom găsi toate soluțiile atât timp cât solicitările sunt fundamentate și argumentate și, mai ales, sunt formulate”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3601 secunde