Informaţii de ultimă oră de la ministrul Educației: Vacanţa de primăvară va fi prelungită

6803
Informaţii de ultimă oră de la ministrul Educației: Vacanţa de primăvară va fi prelungită - scoala-1616512923.jpg

Articole recomandate

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat marţi că vacanţa de primăvară va fi prelungită, astfel încât aceasta să includă Paştele catolic şi pe cel ortodox şi să se reducă mobilitatea în perioada lunii aprilie. Ministrul Educației a precizat că vacanța de primăvară va avea loc în perioada 2 aprilie-4 mai.


„Observând evoluţia epidemiologică din ce în ce mai gravă, corelată cu starea sistemului sanitar, luăm în considerare extinderea perioadei vacanţei de primăvară în aşa fel încât avantajele să fie următoarele: să includă şi sărbătorile pascale catolice şi sărbătorile pascale ortodoxe; să permită o micşorare a mobilităţii pe perioada lunii aprilie, care se anunţă ca fiind cea mai dificilă; să permită organizarea examenului de bacalaureat la aceleaşi date chiar dacă vom fi nevoiţi, ca anul trecut, să echivalăm competenţele şi să organizăm proba de competenţe digitale după bacalaureat”, a spus ministrul, citat de Agerpres.


„ Al patrulea avantaj - să permită încheierea simulărilor pentru Bacalaureat şi Evaluarea naţională până pe 31 martie, deci să rămână deschise până la 1 aprilie, având avantajul că putem derula toate simulările - clasa a VIII-a , clasa a XII-a, clasa a XIII-a. Se susţin la datele planificate evaluările pentru clasa a IV-a şi a VI-a”, a mai spus Cîmpeanu la o dezbatere organizată de Senat pe tema finanţării învăţământului superior.


El a adăugat însă că extinderea perioadei vacanţei de primăvară are și dezavantaje.


„Bacalaureatul rămâne pe loc, Evaluarea naţională ar urma să se organizeze după Bacalaureat, admiterea în liceu tot după Bacalaureat şi mai avem evaluarea la clasa a II-a, care era programată în luna aprilie - începea pe 20 aprilie - să fie mutată în luna mai. Deci, punând în balanţă avantajele, în primul rând micşorarea mobilităţii, am încercat să găsim soluţia optimă de echilibru pentru a pierde cât mai puţin”, a spus Cîmpeanu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3372 secunde