Începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Vineri, 24 Iunie 2016
217
Pe data de 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare. Astfel, sâmbătă, 25 iunie, începând cu ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la capela "Sfântul Ierarh Nicolae" a Penitenciarului Poarta Albă. La slujbă vor participa aproximativ 100 de persoane private de libertate.


Duminică, 26 iunie, Biserica Ortodoxă se va afla în prima Duminică după Rusalii, numită și Duminica Tuturor Sfinților. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va poposi la biserica "Duminica Tuturor Sfinților" din cartierul constănțean Brătianu (str. Lt. Vasile Buricescu, nr. 18), care își serbează hramul. De la ora 8, Ierarhul Tomisului va oficia slujba de sfințire a unui așezământ parohial ce cuprinde: casă mortuară, cancelarie parohială, bibliotecă și clopotniță. Apoi, de la ora 8.45, va oficia Sfânta Liturghie arhierească.


Credincioșii vor putea cinsti moaștele sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, Gheorghe, Teodor Tiron, Trifon și Luca al Crimeei, aduse spre închinare pentru acest eveniment. Sfintele Moaște vor rămâne la parohie de sâmbătă, ora 17, până duminică seara.


Tot duminică, în calendarul ortodox este consemnat lăsatul secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care va începe luni, 27 iunie. Acest post face parte din cele patru mari posturi de peste an, fiind închinat celor doi mari apostoli ai Creștinătății, și are o durată variabilă, stabilită în funcție de praznicul Învierii. De aceea, anul acesta postul ține doar două zile (27-28 iunie), situație similară cu cea din 1983, 1994 și 2005.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.4876 secunde