€ 4.7287
£ 5.3209
$ 4.1834

Mai multe ştiri online:

Începe înscrierea la Evaluarea Națională. „Părinții nu trebuie să vină la școală!”

Ştire online publicată Joi, 06 Iunie 2019. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Deși ministrul Educației se tot răzgândește în ce privește admiterea în învățământul liceal și ba modifică cifrele de școlarizare, ba le lasă așa cum au cerut inspectoratele școlare, examenul de la sfârșitul clasei a VIII-a rămâne neschimbat. Astfel, săptămâna aceasta, absolvenții se înscriu la Evaluarea Națională.


Reprezentanții Ministerului Educației Naționale au transmis mai multe precizări cu privire la derularea Evaluării Naționale 2019, încercând să-i liniștească pe părinți că modificările nu afectează examenul. „Înscrierea candidaților la Evaluarea Națională se realizează în conformitate cu prevederile art. 16, alin. 4, din Metodologia de organizare și desfășurare a Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2010 - 2011, aprobată prin ordinul de ministru nr. 4.801/2010, valabilă, conform prevederilor ordinului de ministru nr. 4.813/2018 și pentru Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a în anul școlar 2018-2019”, precizează cei de la Ministerul Educației.


Astfel, înscrierea candidaților pentru Evaluarea Națională se face la secretariatele unităților de învățământ pe care aceștia le-au absolvit, numai în perioada prevăzută de calendarul examenului, adică între 3 și 7 iunie. Pentru candidații din seria curentă, înscrierea se face de către secretarii unităților de învățământ, în conformitate cu evidențele școl, iar, pentru candidații din anii precedenți, înscrierea se face de către secretariatul unității de învățământ pe care candidații au absolvit-o, pe baza actelor prezentate de aceștia. Așadar, nu se utilizează o cerere-tip pentru înscriere, înscrierea se face pe baza evidențelor școlii.
„Părinții elevilor din seria curentă nu trebuie să vină la școală pentru înscrierea elevilor la examenul de Evaluare Națională, înscrierea se face pe baza evidențelor școlii, conform metodologiei (art. 16, alin 4)”, mai subliniază reprezentanții MEN.




Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7283 secunde