Începe a doua etapă de admitere la liceu
545
Articole de la același autor
566 de candidați au rămas nerepartizați pe locurile la licee în județul Constanța. Pentru aceștia Comisia Județeană de Admitere a căutat soluții pentru a rezolva situațiile speciale. Este vorba fie de candidați care nu și-au depus dosarele de înscriere la termen, fie nu au participat la repartizarea computerizată sau au participat și nu au completat corect fișele cu opțiuni.
În cursul zilei de astăzi, Inspectoratul Școlar Județean Constanța va publica situația locurilor libere la liceele din județ, după rezolvarea tuturor cazurilor speciale. De altfel, aceasta este a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru candidații din seria curentă și a candidaților din seriile anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2019 - 2020.
Pe 24 și 25 iulie, candidații se pot înscrie la liceele care organizează probele de aptitudini sau probele la limba modernă sau maternă. Probele sunt programate între 26 și 29 iulie. De asemenea, între 24 și 30 iulie, absolvenții clasei a VIII-a care au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în termen sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare își vor trimite cererile de înscriere. Aceștia vor fi repartizați pe 31 iulie și 1 august.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 15 Mai 2019
Luni, 09 Iulie 2018
Miercuri, 27 Iunie 2018
Vineri, 04 Mai 2018
Joi, 12 Aprilie 2018
Miercuri, 08 Noiembrie 2017
Marţi, 19 Septembrie 2017
Joi, 13 Iulie 2017