Încep pregătirile pentru Evaluarea Naţională 2021. Probele, programate mai devreme

1072

Articole de la același autor

Chiar dacă şcolile sunt închise, iar cursurile sunt doar online, numărătoarea inversă a început pentru elevii de clasa a VIII-a, care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională. Deja cea mai mare parte din materie a fost parcursă şi încep recapitulările. Iar, în semestrul al doilea, vor fi demarate şi simulările pentru examen.

Pregătirea elevilor care vor susţine examenele naţionale este mai dificilă în această perioadă, cu şcoala mutată în mediul virtual. Cadrele didactice pun accent pe pregătirea individuală şi atrag atenţia că viitorii candidaţi ar trebui să profite de această perioadă când nu mai trebuie să meargă la şcoală, să se pună la punct cu materia şi să înveţe cât mai mult singuri.

Potrivit ministrului Educaţiei, Monica Anisie, elevii din clasa a VIII-a şi cei din clasa a XII-a s-ar putea întoarce la şcoală în semestrul al doilea pentru a participa la cursuri de pregătire şi posibil chiar la simulări ale examenelor naţionale. „Pentru elevii din clasele terminale, începând cu semestrul al doilea, pe lângă aceste lecţii pe care le vom face, vom avea măsuri concrete. Vor fi teste de antrenament săptămânale, disponibile şi acum pentru elevi pe site-ul Ministerului Educaţiei, vom continua programul teleşcoala şi vom continua şi pregătirea faţă în faţă”, a precizat ministrul.

Potrivit Calendarului Evaluării Naţionale 2021, probele vor avea loc ceva mai devreme faţă de anii anteriori, în ultima săptămână a lunii iunie. Astfel, înscrierile se vor face între 7 şi 11 iunie, iar cursurile pentru elevii de clasa a VIII-a se vor încheia pe 11 iunie. Proba scrisă la limba şi literatura română este programată pe 22 iunie, iar cea la matematică pe 24 iunie. Proba la limba şi literatura maternă se va desfăşura pe 25 iunie. Primele rezultate vor fi afişate pe 29 iunie, până la ora 14.00, urmând ca, în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 19.00, şi a doua zi, între orele 8.00 şi 12.00, vor fi depuse contestaţiile. Lucrările contestate vor fi recorectate între 30 iunie şi 4 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 4 iulie.



Repartizarea la liceu, pe 16 iulie


Ulterior, vor fi demarate şi procedurile pentru admiterea la liceu 2021, pentru care repartizarea computerizată la avea loc pe 16 iulie. Completarea fişelor cu opţiunile se va face pe 8 şi 9 iulie. Depunerea dosarelor candidaţilor repartizaţi este programată între 17 şi 20 iulie. Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională, cu o pondere de 80% şi media generală de absolvire a claselor V – VIII, cu o pondere de 20%.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5551 secunde