Încep înscrierile la grădiniță. Iată calendarul pentru anul 2018

423
Încep înscrierile la grădiniță. Iată calendarul pentru anul 2018 - gradi-1525363193.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Educației Naționale informează că, în vederea înscrierii în învățământul preșcolar a copiilor cu vârste între 3 și 6 ani vor avea loc, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unități de învățământ: 


• reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an școlar și doresc să o frecventeze și în anul școlar 2018-2019 - va începe în data de 7 mai;


• înscrierea copiilor nou-veniți - se va derula din 21 mai.


Orarul reînscrierilor și înscrierilor va fi stabilit de conducerea unității de învățământ și va fi afișat, la loc vizibil, în fiecare grădiniță, pentru informarea părinților și a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există), și eventual pe site-urile inspectoratelor școlare.


Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) și grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1.252/2012 și în limita locurilor disponibile, pot fi înscriși în grupa mică și copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani.
În situația în care, într-o unitate de învățământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.


Criteriile generale de departajare sunt următoarele:


• existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);â


• existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;


• existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;


• existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.


Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învățământ preșcolar, aprobate de Consiliul de administrație al acesteia și avizate de inspectoratul școlar județean/al municipiului București până la data de 18 mai) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. De asemenea, criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.


Pentru asigurarea transparenței procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităților de învățământ preșcolar vor afișa, la vedere, pentru toți cei interesați, următoarele informații:


• capacitatea instituției (numărul de copii pentru care a fost proiectată);


• numărul de locuri aprobat prin planul de școlarizare pentru anul școlar 2018-2019 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);


• criteriile generale și criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;


• numărul de copii reînscriși/înscriși zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5849 secunde