Încă trei zile pentru completarea fișelor de admitere la liceu

395
Absolvenții clasei a VIII-a care au promovat testele naționale mai au la dispoziție trei zile pentru a-și completa fișele de înscriere pentru admiterea la liceu. Aceștia, împreună cu părinții, trebuie să identifice cu atenție codurile unităților de învățământ unde doresc să fie admiși și să le noteze corect, asistați de diriginții claselor a VIII-a, în fișa de înscriere.
Ministerul Educației atenționează părinții asupra faptului că trebuie să facă opțiuni realiste, alegând licee sau școli de arte și meserii la care media de admitere din anul precedent a fost cu cel mult un punct mai mare decât media de admitere a candidatului. Personalul școlii nu trebuie să influențeze în niciun fel părinții și elevii în completarea opțiunilor, dar îi consiliază, prezentându-le toate informațiile necesare, inclusiv riscurile completării unui număr insuficient de opțiuni sau ale completării unor opțiuni nerealiste, pentru a permite candidaților o alegere în cunoștință de cauză.
Prima repartizare computerizată în învățământul liceal și profesional de stat a absolvenților clasei a VIII-a care au promovat testele națio-nale este prevăzută pentru vineri, 13 iulie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3371 secunde