În urmă cu 108 de ani – N. Iorga: „Dobrogea a format un întreg, care s-a sfărâmat la 1878, şi care s-a reîntregit la 1913” (II)

„Mitropolia cea veche din Silistra, noi am ridicat-o. Veacuri întregi, mitropoliţii de la Silistra au trăit din larga dărnicie a domnilor noştri”

În aceeaşi şedinţă a Adunării Deputaţilor, din martie 1914, istoricul desluşeşte colegilor săi tradiţia ortodoxă românească, propunând ca în locul extinderii jurisdicţiei Episcopiei Dunării de Jos şi asupra enoriaşilor din cele două noi judeţe, să-şi reînceapă activitatea Mitropolia din Silistra, „una din cele mai vestite din toată Peninsula Balcanică”, atunci când „Tot Orientul supt raportul cultural şi religios era supt oblăduirea noatră. Mitropolia cea veche din Silistra, noi am ridicat-o. Veacuri întregi, mitropoliţii de la Silistra – arată N. Iorga – au trăit din larga dărnicie a domnilor noştri”; noua eparhie trebuia să păstorească cele patru judeţe dintre Dunăre şi Mare, „fiindcă Dobrogea a format un întreg, care s-a sfărâmat la 1878, şi care s-a reîntregit la 1913” (în acelaşi context, el cere o explicitare punctuală a jurisdicţiei tribunalelor musulmane).

Omul cu o elevată formaţie umanistă, intelectualul de talie univerală, dar şi promotorul unei educaţii permanente a celor simpli, indiferent de neam şi confesiune, configura, pentru autorităţile Statului nostru, în 1914, o conduită naţional-culturală ce exceda standardele epocii (pilduitoare, din perspectiva istorică, şi astăzi): „se impune o singură politică. Această politică este: întâiu, respectul tuturor drepturilor culturale pe care le-ai întâlnit (subl.n.) şi, al doilea, întrebuinţarea tuturor mijloacelor pentru ca, tocmai prin aceea că noii cetăţeni reprezintă această cultură, să avem legături bune cu vecinul, cu care suntem meniţi, cu voia sau fără voia lor, a îndeplini aceeaşi misiune istorică (subl.n.)”; în centrul acestei politici culturale trebuia să fie situată Şcoala, autorităţile în drept româneşti având a lua exemplul şcolii bulgare, superioară prin atingerea reală a scopurilor: „înainte de toate, înariparea sufletului copilului cu aripi puternice, capabile de a atinge cele mai înalte culmi ale gloriei şi ale puterii”.

Dacă propunerea marelui savant referitoare la stema jud. Durostor nu a avut ecoul scontat, în schimb lui i se datorează atribuirea numelui judeţului cu reşedinţa la Bazargic – Caliacra: „Ce frumos sună! Chiar, în afară de eufonia silabelor greceşti, e sensul care zice «Capul cel bun». Vedeţi, este un fel de cap de «Bună Speranţă» pentru noi. Dincolo de «Capul Bunei Speranţe» alţii au găsit bogăţiile Indiei; cine ştie, dacă om fi oameni cuminţi – avertizează, moralizator, Apostolul Neamului –, cu mult mai cuminţi decât atunci când facem legea aceasta, cine ştie: dincolo de acest cap al Bunei Speranţe, spre alte ape, pentru altfel de bogăţii, ce viitor se poate deschide generaţiilor româneşti harnice!”

„Aţi fost domni la casele d-voastre, în oraşele pe care le-aţi ştiut ridica. Domni trebuie să vă simţiţi şi aici”

În anii interbelici, poposind în cele două judeţe sud-dobrogene, N. Iorga avea să ia cunoştinţă de „hărnicia” acestor generaţii, indiferent de naţionalitate; în această parte a Ţării în care convieţuiesc, paşnic, Creştinismul şi Islamismul, reprezentanţii lor se regăseau, armonios, prin intermediul şi pe baza civilizaţiei româneşti moderne: „S-au rostit cuvinte de prietenie din partea tuturor naţionalităţilor. Dar, privind pe vorbitori – releva N. Iorga, în iunie 1933, într-o conferinţă susţinută la Silistra –, nu m-am putut opri de la o constatare. Semănau extraordinar de bine unul cu altul, când rosteau fără accent cuvinte dintr-o limbă, care şi reprezentantului bulgarilor, şi aceluia al turcilor trebuia să le fie străină”; în mod special, el relevă, totuşi, aportul românilor balcanici la progresul economic al sudului Dobrogei/Cadrilater, mărturisind în faţa lor: „Mă bucur când vă văd aşa cum v-am ştiut totdeauna: harnici şi mândri în ţara unde aţi adus însuşiri pe care oricine trebuie să le recunoască şi să le preţuiască după toată cuviinţa. În ţara cealaltă, a strămoşilor

d-voastre, n-aţi fost robii nimănui. Aţi trăit pe temeiul vechilor privilegii de care nu s-a putut atinge nimeni. Aţi fost domni la casele d-voastre, în oraşele pe care le-aţi ştiut ridica. Domni trebuie să vă simţiţi şi aici (subl.n.)”.

„...oltenii, acea mândrie a neamului, cărora li s-a făgăduit pe ţărmurile Mării Negre, ceea ce nu li s–a dat”

În acelaşi timp însă, N. Iorga nu ezita a atrage semnale de alarmă, pledând pentru o grijă mai responsabilă a autorităţilor pentru soarta celor stabiliţi în Durostor şi Caliacra: „Eu am văzut colonişti în Cadrilater, am văzut pe copii lor în zdrenţe, rătăcind pe drumuri, ai oltenilor, acea mândrie a neamului – atenţiona el în Adunarea Deputaţilor, în noiembrie 1930 –, cărora li s-a făgăduit pe ţărmurile Mării Negre, ceea ce nu li s–a dat”. Erau cazuri izolate, speculate politicianist, de cei aflaţi în opoziţie, şi de către presă, N. Iorga surprinzând, în notele sale de călătorie (publicate în volum în 1940, cu Ilustraţii de Alina Iorga) imaginea mai nuanţată a realităţii: „Pe cei d’intăiu („colonişti”, în limbajul epocii; în fapt, români din Vechiul Regat şi din Balcani împroprietăriţi în Cadrilater – n.n.) i-am văzut în calea spre Balcic. Ici şi colo au apărut casele albe cu ţiglă roşie măruntă ale oltenilor. Odraslele lor iată-le aici, în oraş. Unul poartă, cu o şapcă bulgărească, vechea lui cămaşă cu arniciu albastru; celalt şi-a pus pe o ureche enormă cuşma părintească. Îi oprim. Sunt doljeni. Şi ce mândri, deşi atât de mici! – E mai bine aici? – Mai bine! – Şi mai frumos? – E mai frumos în ţara noastră!”

Fireşte, nostalgia după satul natal era de înţeles pentru cei tineri, într-o lume atât de deosebită faţă de cea care o părăsiseră – din cauza nevoilor materiale – părinţii lor; mulţi dintre ei, de fapt, constată N. Iorga, se şi reîntorceau acasă, după ce strângeau „ceva bani”. În schimb, faţă de bulgari, el relevă aceeaşi constantă atitudine de apreciere a calităţilor lor gospodăreşti; în timp ce oltenii noştri ară cu caii, „bulgarii pun câte şase boi în pereche”, sunt economi, prietenoşi şi cinstiţi, se încuscresc cu românii, vorbesc româneşte, inclusiv femeile: „De la dânşii putem lua exemplu în multe privinţi. Sunt statornici, foarte economi, şi-şi duc înapoi copiii trimişi la meşteşug. Cine se îmbogăţeşte, face casă la Bazargic”.

Rectificarea graniţei de Sud – în defavoarea noastră –, în septembrie 1940, a fost primită de N. Iorga cu o anumită uşurare, în contextul internaţional defavorabil Ţării, el exprimându-şi, însă, încrederea în relaţiile viitoare bune româno-bulgare: „Acolo la Sud, dacă bulgarii vor urma pe linia din ultimele săptămâni, am putea găsi nu numai o siguranţă, ieşită şi din evacuarea de elementul bulgar a acelei Dobrogi care ni trebuie (subl.n.), şi un sprijin pentru datoria noastră naţională de mâine” – a scris la 17 septembrie N. Iorga într-unul din ultimele sale editoriale din „Neamul românesc” (intitulat Rectificarea graniţei de Sud).

Peste 70 de zile, Apostolul Neamului, Forţa Naturii Nicolae Iorga avea să fie victima odiosului şi de neiertat omor...

Stoica LASCU