În Ajunul Bobotezei, credincioşii trebuie să ţină post

271
În Ajunul Bobotezei, credincioşii trebuie să ţină post - inajunulbobotezei-1609693519.jpg

Articole de la același autor

Peste două zile, pe 6 ianuarie, ortodocşii sărbătoresc Botezul Domnului, considerat a fi unul dintre cele mai mari praznice. Numită şi Epifania sau Dumnezeiasca Arătare, Boboteaza evocă venirea lui Iisus Hristos la râul Iordan, pentru a fi botezat cu apă de Sfântul Prooroc Ioan. Această scenă a Botezului Domnului, frecvent întâlnită în iconografie, se regăseşte şi într-o veche şi valoroasă icoană ţărănească pictată pe sticlă în vestitul centru de iconari Nicula, aflată în expoziţia permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanţa.



Potrivit directorului instituţiei, Maria Magiru, icoana, pictată pe glajă (sticlă realizată în manufacturi) în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la Nicula, îl prezintă pe Iisus Hristos în apele Iordanului, cu mâinile încrucişate pe piept şi cu capul aplecat într-o postură smerită, primind botezul cu apă al Înaintemergătorului Său, Sfântul Prooroc Ioan. De cealaltă parte a lui Iisus se află un înger care ţine un ştergar în mâini. Pe cerul albastru cobalt, Duhul Sfânt este înfăţişat sub formă de porumbel. O altă icoană care are tema Botezului, aflată în expoziţia permanentă a muzeului de la malul mării, a fost realizată în secolul al XIX-lea, la Şcheii Braşovului.


În Ajunul Bobotezei, a precizat specialistul, creştinii trebuie să ţină post, deoarece această zi anunţă naşterea spirituală a lui Iisus şi sfinţirea apelor, iar cei care se vor învrednici prin curăţenie trupească şi sufletească, vor avea parte de sănătate şi împlinire tot anul. În satul tradiţional, cu excepţia copiilor, fiecare membru al familiei postea: fetele, pentru a avea parte de bărbaţi buni, gospodinele, pentru ca roadele şi animalele să le fie protejate, bărbaţii, pentru a avea spor în toate muncile. Bătrânii ţineau post negru pentru iertarea păcatelor şi sfârşit creştinesc. În plus, se spune că în noaptea de Bobotează cerurile se deschid, iar cel care stă şi priveghează şi vede această minune poate cere orice de la Dumnezeu şi dorinţa îi va fi îndeplinită.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3344 secunde