În Ajunul Bobotezei

455
Astăzi, începând cu ora 7.30, la Catedrala "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Constanța, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, săvârșește Sfânta Liturghie.

La ora 9.30, Ierarhul Tomisului oficiază Slujba de Sfințire Mare a apei, slujbă identică cu cea care se oficiază în ziua de Bobotează. Apa sfințită urmează a fi îmbuteliată în PET-uri pregătite pentru credincioșii constănțeni.

Mâine, începând cu ora 9.00, la Catedrala Arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", va avea loc Sfânta Liturghie la praznicul Botezului Domnului, săvârșită de către Ierarhul Tomisului. După slujbă, clerul și credincioșii vor porni în procesiune spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfințire a apei. Conform tradiției, Înaltpreasfințitul Teodosie va arunca în apa mării cruci ce vor fi recuperate de tineri curajoși. Tot mâine, începând cu ora 17.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Constanța (Pod Butelii).

Sâmbătă, 7 ianuarie, de la ora 9.00, cu prilejul prăznuirii Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" (str. Plantelor, nr. 3, lângă Grădinița nr. 2) din Techirghiol. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 29 Octombrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Canonizarea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna
Pagina a fost generata in 0.6709 secunde