Importantă vizită la Universitatea "Andrei Șaguna"

147

Articole de la același autor

Excelența Sa Xu Feihong, Ambasador al RP Chineze la București, însoțit de Consulul General Su Yanwen, a fost, ieri, oaspetele Universității "Andrei Șaguna", fondatoarea filialei Constanța a Asociației Române de Prietenie cu RP Chineză.

La sediul asociației, distinșii oaspeți au fost întâmpinați de subprefecții Accoium Mustafa Levent și Anefi Ersun, de Marian Iordache, primarul Medgidiei, municipiu înfrățit cu Zhumadian, de Adrian Stan, primarul localității Techirghiol, înfrățită cu districtul Fengxian din Shanghai, de Aurel Papari, președintele Asociației de Prietenie, cadre didactice și studenți ai universității.

Începând cu 1998, Universitatea "Andrei Șaguna" a beneficiat de nomi-nalizarea ca reprezentant oficial al Constanței în relația de înfrățire cu Shanghai, pentru realizarea unor programe cultural-științifice, iar în 2008, a fost declarată Fereastră deschisă a Shanghai-ului în România.

Întâlnirea cu membrii ARPC, cu staff-ul UAS a dat ocazia unor interesante discuții despre măsuri concrete de intensificare a relațiilor și a fost un bun prilej pentru prezentarea frumoasei expoziții, primită de UAS de la Shanghai, pentru a fi vernisată la 1 octombrie, de Ziua Națională a Chinei.

Vizita ambasadorului în județul Constanța a continuat în localitatea Cumpăna și s-a încheiat la Herghelia Mangalia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.4565 secunde