€ 4.726
£ 5.3065
$ 4.2193

Mai multe ştiri online:

Împărțirea locurilor la clasa a IX-a! Cine „culege” elevii cu medii sub 5 la Evaluarea Națională

Ştire online publicată Vineri, 07 Iunie 2019. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
După întârzieri, bâlbâieli de tot felul, ordine peste ordine, admiterea la clasa a IX-a intră, în sfârșit, în linie dreaptă. Inspectoratul Școlar Județean Constanța a reușit să finalizeze planul de școlarizare, iar părinții pot de-acum să înceapă calculele pentru liceu. 


Peste numai zece zile, absolvenții de clasa a VIII-a vor susține prima probă a Evaluării Naționale. Examenul care acum câteva luni părea departe-departe este acum atât de aproape, iar emoțiile au început să fie din ce în ce mai puternice. Mai ales că de notele de la Evaluarea Națională depinde unde vor merge la liceu și ce vor face apoi. 


Inspectoratul Școlar Județean Constanța a publicat, în cursul zilei de ieri, planul de școlarizare pentru clasa a IX-a, iar ghidul cu informațiile a fost deja publicat pe site-ul instituției și urmează să fie distribuit absolvenților. 


„Pentru anul școlar 2019 - 2020, au fost aprobate 150 de clase de învățământ liceal și 64 de clase de învățământ profesional. În total, vor fi 214 clase a IX-a, care acoperă 5.999 de locuri, în contextul în care, în clasa a VIII-a, în acest moment, sunt 5.994 de elevi. Conform prevederilor legale, aceste clase au fost repartizate defalcat unităților de învățământ, pe profiluri și specializări”, precizează inspectorul școlar general adjunct, prof. Alina Codreanu. 


Astfel, în învățământul liceal, elevii vor avea la dispoziție 2.100 de locuri în clase teoretice, 420 de locuri în clase vocaționale și 1.680 de locuri în clase tehnologice. În școlile profesionale, vor fi 1.792 de locuri. 


„Față de propunerea transmisă în luna ianuarie 2019 de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în urma Ordinului Ministerului Educației Naționale, s-au operat modificări care au însemnat, în final, o clasă de învățământ liceal tehnologic de tăiat complet, întrucât noi am transmis un total de 215 clase de învățământ liceal și ni s-au aprobat 214, și cinci clase de învățământ liceal tehnologic, care au fost reduse cu o suplimentare în compensare pentru învățământul profesional”, explică inspectorul școlar Alina Codreanu. 
Potrivit acesteia, singurul criteriu obiectiv utilizat pentru a realiza clasele de liceu și cele de școală profesională impuse de Ministerul Educației Naționale a fost media de admitere din 2018. 
„În admitere, ministrul Ecaterina Andronescu s-a exprimat în mai multe rânduri, spunând că un elev care are medie sub 5 la liceu și care merge la bacalaureat are foarte puține șase, spre zero, să promoveze bacalaureatul. Și atunci, am mers, ne-am uitat la medie de jos în sus și au fost cinci unități de învățământ afectate de această modificare. Este vorba despre clase care nu au fost realizate complet și toate locurile ocupate cu medii între 2.50 și 2,70. Aceste ultime cinci clase în clasament au fost transformate în clase de învățământ profesional”, declară inspectorul adjunct al ISJ Constanța. 


Astfel, la Liceul „Dimitrie Leonida” din Constanța, o clasă liceală de mecanică a devenit clasă de învățământ profesional. La Liceul „Ion Podaru” din Ovidiu, clasa de industrie alimentară a fost transformată în școală profesională. La Liceul Tehnologic Poarta Albă, o clasă de agricultură - protecția mediului a trecut la învățământul profesional. De asemenea, la Liceul Tehnologic „Carsium” din Hârșova, precum și la Liceul „Mihail Kogălniceanu”, câte o clasă de industrie alimentară a trecut la școala profesională. Iar clasa de liceu desființată este de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Albatros. Așadar, niciunul din liceele mari și cu concurență însemnată nu va fi afectat de modificările impuse de Ministerul Educației. 


„Planul de școlarizare pentru învățământul profesional este realizat ca răspuns la solicitările agenților economice. Deci, clasele pe care le vom organiza în toamnă sunt calificări care au fost solicitate de agenții economici din județul Constanța și acoperă o paletă foarte largă de meserii”, mai spune inspectorul școlar general adjunct. 


Cele mai multe solicitări de la agenții economici din județul Constanța au fost pe domeniul turismului, mai ales pe calificările lucrător hotelier și lucrător alimentație publică. 


Bătaia va fi la vârf! 
Pentru elevii cu medii mari, sunt disponibile 1.288 de locuri în liceele teoretice cele mai căutate. 
La Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Liceul „Ovidius”, Liceul „Traian” și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, sunt scoase la concurs câte 196 de locuri, atât la real, cât și la uman. Urmează Liceul „Decebal” și Liceul „George Călinescu”, cu câte 168 de locuri, și Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” și Liceul „Lucian Blaga”, cu câte 84 de locuri. Ultima medie de intrare la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” a fost 9.42, la Științe sociale, în timp ce ultima medie de intrare la Liceul Teoretic „Ovidius” a fost 8.93. La „Traian”, ultimul elev admis a avut media 8.92, la Filologie, iar la Colegiul „Mihai Eminescu” a fost 8.41. La „Decebal”, s-a intrat cu 8.15, la „Constantin Brătescu” s-a intrat cu 7.83, la „Lucian Blaga”, cu 7.75, iar la „George Călinescu”, cu 6.62. 


Mii de elevi cu medii mai mici de 5 
Potrivit ierarhiei mediei de admitere din anul 2018, sunt 45 de specializări unde ultima medie de intrare a fost sub 5. Din acestea, mai mult de zece sunt la licee teoretice, atât din municipiul Constanța, cât și din alte localități ale județului. Ultima medie de intrare înregistrată în 2018 a fost 2.20, la specializarea Servicii, profil Turism și alimentație publică, la Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Techirghiol. 


Conform calendarului, în perioada 3 - 7 iulie, după comunicarea rezultatelor la Evaluarea Națională se va face ierarhia mediei de admitere și se vor completa opțiunile elevilor. Repartizarea computerizată va avea loc pe 12 iulie. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.731 secunde