€ 4.7612
£ 5.3976
$ 4.256

Icoane cu chipul Sfântului Nicolae, la Muzeul de Artă Populară

Ştire online publicată Miercuri, 06 Decembrie 2017. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Se știe că unul dintre sfinții pe care țăranul român l-a cinstit dintotdeauna este, fără îndoială, Sfântul Ierarh Nicolae (Sân-Nicoară, Niculae sau Neculae), dovadă că chipul acestuia a fost redat des pe icoanele pictate pe lemn și sticlă, în care apare înfățișat cu barbă albă, în veșminte arhierești, ținând în mâna stângă Sfânta Evanghelie și binecuvântând cu mâna dreaptă.

La ora actuală, Muzeul de Artă Populară din Constanța deține în patrimoniul său icoane cu chipul Sfântului Nicolae, pe care le puteți admira zilnic, între orele 9.00 și 17.00, în expoziția permanentă.

„Conform tradiției, iarna începe de Sân-Nicoară, iar dacă pe 6 decembrie (ziua prăznuirii sale) ninge, se spune că sfântul își scutură barba cea albă. De Sfântul Niculae exista obiceiul să se pună crenguțe de pomi fructiferi în apă, ca să înflorească de Anul Nou, prilej cu care se putea aprecia rodul livezilor. Despre Sfântul Nicolae se știe că este milostiv cu săracii, cu orfanii, văduvele și, în special, cu tinerele fete fără zestre. Pe seama sa circulă o mulțime de legende (cu multe variante). Cea mai cunoscută este cea conform căreia era odată un om sărac care avea trei fete mari cărora nu putea să le găsească un rost. Din acest motiv, tatăl strâmtorat se gândi să-și trimită fetele după câștig. Însă Sfântul Neculae curmă gândul cel rău și puse capăt sărăciei aruncând pe fereastra sărmanului părinte o pungă (trei, în alte variante) cu galbeni”, au precizat reprezentanții Muzeului de Artă Populară.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
luni, 20 mai Foto : Vine! Foto cu Radu Mazăre în cursa TAROM Paris - București 37464 vizite, 0 comentarii Vine! Foto cu Radu Mazăre în cursa TAROM Paris - București
Cultură-Educație
ieri, ora 10:14 Foto : Doliu în învățământul constănțean! A murit un cunoscut profesor de limba română 6201 vizite, 0 comentarii Doliu în învățământul constănțean! A murit un cunoscut profesor de limba română
Actual
azi, ora 11:35 Foto : Veste bună pentru români. Când se anunță următoarea minivacanță 2150 vizite, 0 comentarii Veste bună pentru români. Când se anunță următoarea minivacanță
Politică
marti, 21 mai Foto : UPDATE. Radu Mazăre, dus la Penitenciarul Rahova 1916 vizite, 0 comentarii UPDATE. Radu Mazăre, dus la Penitenciarul Rahova
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7262 secunde