"Icoana Maicii Domnului cu trei mâini" ajunge la mănăstirea Lipnița

409

Articole de la același autor

Sâmbătă, 23 august, începând cu ora 7.45, va avea loc sfințirea picturii bisericii "Schimbarea la față" din Eforie Sud, slujbă urmată de oficierea Sfintei Liturghii de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Duminică, 24 august, începând cu ora 7.45, mănăstirea "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" din Lipnița va îmbrăca haine de sărbătoare. Au fost finalizate lucrările de construcție ale bisericii mănăstirii, iar duminică va avea loc slujba de sfințire. Aceasta va fi oficiată de un sobor de ierarhi din Bulgaria și România. Vor fi alături de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și PS Teodosie, vicar al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Bulgare, PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. De asemenea, este așteptat să participe la eveniment și IPS Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei.

Credincioșii vor putea participa la procesiunea întâmpinării icoanei Maicii Domnului "Tricherousa" (cu trei mâini) care va fi adusă din Sf. Munte Athos și va rămâne definitiv la mănăstirea Lipnița. Icoana este o reproducere a originalului Panaghia Tricherousa, cunoscută drept "Icoana Maicii Domnului cu trei mâini". Potrivit tradiției, icoana a aparținut Sfântului Ioan Damaschin. După ce în lupta cu iconoclaștii sfântul a luat apărarea icoanelor, ereticii i-au tăiat mâna dreaptă. Căzând înaintea icoanei, Sfântul Ioan s-a rugat Maicii Domnului, iar Fecioara Maria l-a vindecat. Drept recunoștință și în amintirea acestei minuni, Sf. Ioan Damaschin a adăugat la icoana Maicii Domnului o mână din argint, în partea de jos a icoanei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 23 August 2014
Stire din Cultură-Educație : Noi vedete  în recital  la Callatis Fest
Vineri, 22 August 2014
Stire din Cultură-Educație : Teatrul din România, în DOLIU
Pagina a fost generata in 1.3479 secunde