Iată cu ce emoții vine noul semestru

248
Iată cu ce emoții vine noul semestru - iatacuceemotii-1392051170.jpg

Articole de la același autor

Gata cu vacanța, din nou emoții la o săptămână de la revenirea în bănci, pentru că, în perioada 18-20 februarie, va avea loc simularea evaluării naționale, pentru elevii din clasa a VIII-a. 


După cum am aflat de la prof. Daniela Martinaș, inspector școlar de specialitate pentru limbă și literatură română, subiectele vor fi transmise la nivel național: "Elevii sunt familiarizați cu variantele de valoare națională, întrucât, la începutul lunii octombrie, pe site-ul Ministerului Educației au fost postate modele de subiecte". De la prof. Daniela Bălănescu, inspector școlar de specialitate matematică, am mai aflat că procedura conform căreia se va des-fășura simularea urmează a fi tran-smisă zilele acestea de minister, urmând a fi dată publicității. Cert este că notele obținute la aceste simulări nu vor fi trecute în catalog. 


Și elevii de clasa a XI-a simulează BAC-ul 
În premieră pentru acest an școlar, la simularea examenului de bacalaureat vor participa și elevii din clasa a XI-a, aceasta urmând a se desfășura între 3 și 7 martie. În perioada 6-29 mai, vor fi organizate, în premieră, evaluări naționale pentru toți elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a. Evaluările vor fi organizate în două sesiuni, a doua fiind rezervată elevilor care au absentat, din motive întemeiate, la prima examinare. Notele obținute de elevi la aceste evaluări nu vor fi trecute în catalog. Tot în luna mai, în perioada 17-30, elevii din clasele a XII-a și, respectiv, a XIII-a care fac parte din loturile naționale de pregătire pentru competițiile internaționale sau care participă la olimpiade internaționale în 2014 vor susține bacalaureatul într-o sesiune specială. 
Examenele la limba română și matematică de la evaluarea națională pentru elevii clasei a VIII-a vor avea loc între 23 și 25 iunie. Ca o noutate pentru acest an școlar, la admiterea în liceu, ponderea mediei de la evaluarea națională crește la 75 la sută, față de 50 la sută cât a fost până acum, iar media notelor din ciclul gimnazial scade cu 25 la sută. Probele din prima sesiune a examenului de bacalaureat vor fi susținute de absolvenții claselor a XII-a în perioada 10 iunie - 7 iulie.


Cursurile pentru elevii care termină liceul în 2014 se încheie în 30 mai, iar pentru cei din clasa a VIII-a, în 13 iunie. Elevii din celelalte clase vor intra în vacanța de vară în 21 iunie, anul școlar 2014-2015 urmând să înceapă în 14 septembrie. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 04 Februarie 2014
Stire din Cultură-Educație : Se apropie examenele!
Pagina a fost generata in 0.8138 secunde