Hoții din băncile școlilor. Mobilele și tabletele, marile tentații

465
Hoții din băncile școlilor. Mobilele și tabletele, marile tentații - fondhotii-1478188519.jpg

Articole de la același autor

Dacă în anul școlar 2012-2013, județul Constanța înregistra 520 de cazuri de violență în unitățile de învățământ, iată că apariția camerelor de luat vederi și a paznicilor a mai atenuat infracționalitatea juvenilă, anul trecut fiind consemnate 402 cazuri de violență: 164 în mediul urban și 238 în mediul rural.

La această oră, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, cel care monitorizează cazurile de violență, nu poate pune la dispoziție o statistică pe primele luni, aceasta fiind publică, după cum ne declara Marieta Căescu, purtător de cuvânt, la finele primului semestru.

În schimb, la ultimul colegiu prefectural, comisarul șef Adrian Rapotan, comandantul interimar al IPJ Constanța, declara că, de la începutul acestui an școlar, au fost înregistrate patru cazuri de violență școlară: trei în mediul urban și unul în rural.

Părintele care ține partea copilului… vinovat

Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție și cel de Jandarmi, a elaborat un plan teritorial de creștere a gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic, dar și de prevenire a delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, care are la bază o situație operativă din unitățile școlare.

"Totuși, considerăm că infracționalitatea juvenilă este la un nivel nu foarte scăzut și trebuie făcut ceva în acest sens, ținând cont de faptul că legislația este una destul de permisivă, marja de manevră fiind destul de mică atât pentru organele de poliție, cât și pentru cadrele didactice", declara comisarul șef Rapotan, adăugând că este foarte grea intervenția asupra tinerilor minori, întrucât nu au răspundere penală sau contravențională în toate cazurile. De asemenea, din punct de vedere al sancțiunilor pe care trebuie să le suporte conform regulamentelor școlare, sunt destul de rare aceste posibilități.

"În clasele I-VIII, s-au descoperit, de regulă, furturi, aflate într-o progresie, pentru că la ora actuală copiii vin la școală cu telefoane mobile performante și cu tablete care sunt tentante. Peste 70% din furturile comise în unitățile școlare au fost constatate între elevi. Cum spuneam, ei sunt destul de greu de tras la răspundere penală, pentru că ei nu răspund. În clasele mai mari de liceu avem și o anumită predispoziție spre un soi de criminalitate de mai mare violență, definită prin anumite reglări de conturi. De reținut că acestea nu au vreo geneză cu activitatea de învățământ. Vin alți tineri, din alte școli, să se răzbune pentru o atitudine într-un club a unui elev de a XI-a sau a XII-a și să-l bată la plecarea de la ore.

De aceea, angajații Jandarmeriei încearcă, pe perioada de afluire, mai ales în partea a doua a zilei, să fie în dispozitiv, în zona unităților școlare. Tot pe linia de prevenire, încercăm să atragem la cooperare și comitetele de părinți, pentru că, din păcate, am constatat - și o spun cu regret, întrucât mi-au semnalat-o și psihologii cu care lucrăm - că există o tendință spre generalizare a unor părinți de a nu crede că copilul său poate greși în relația elev-cadru didactic. La momentul de față, copiii au o personalitate puternică, acasă având putere de convingere, și astfel părintele vine la discuție cu profesorul de pe poziția copilului victimizat", a ținut să remarce același comisar șef.

v v v

Din nefericire, și cadrele didactice au ajuns să se plângă de imixtiunea mult prea brutală a unor părinți în rigorile învățării copiilor lor, ceea ce face ca actul educațional să capete o nouă turnură… 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4822 secunde