Recunoaștere națională

Horațiu Cherecheș și Adrian Mihaiu - cei mai buni balerini ai României

351
Horațiu Cherecheș și Adrian Mihaiu - cei mai buni balerini ai României - balerini-1370773193.jpg

Articole de la același autor

Aseară, la Iași, la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" s-a desfășurat prima Gală a Premiilor Operelor, la care au luat parte aproximativ 700 de persoane, 200 dintre acestea fiind personalități de marcă din lumea lirică românească, dar care și-au făcut un renume atât în țară, cât mai ales în străinătate.

Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" Constanța a fost reprezentat cu mult succes de balerinii Horațiu Cherecheș, căruia i s-a conferit premiul special de excelență, iar premiul pentru cel mai bun solist de balet i-a revenit lui Adrian Mihaiu. La această categorie, pe lista nominalizărilor s-au aflat și Dan Haja, de la Opera Națională Română Cluj-Napoca, Marian Chirazi, de la Opera Națională Română Iași.

Fiecare dintre câștigători a primit câte o statuetă și o plachetă, numele lor fiind gravat imediat după ieșirea de pe scenă. Cele 33 de statuete, care reprezintă o muză cu o harpă în mână, sunt de mărimea celor înmânate la Gala Premiilor Oscar și sunt confecționate din rășină specială suflată în aur și cupru. (S.A.)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8147 secunde