„Halal transparență și comunicare instituțională!”. Revolta unui fost director - „Vreți să ne desființați?”

Marţi, 11 Mai 2021, 18:14
11883
Respectat cadru didactic constănțean, fost inspector școlar resurse umane în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța și director al Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia, prof. Marius Ștefăniță Furtună a postat un mesaj plin de indignare în legătură cu soarta unuia dintre cele mai bune licee din localitate.

„A apărut Broșura de admitere în învățământul liceal și profesional pentru anul școlar 2021-2022, moment în care am avut ocazia să aflăm, oficial (dar tardiv, evident!), planul de școlarizare aprobat de Ministerul Educației Naționale și pentru orașul Medgidia (halal transparență și comunicare instituțională!): LTNB 3 clase, Hurmuzescu 5 clase, Ataturk 3 clase, Titulescu 1 clasă!

Personal, ca profesor titular al Liceului Teoretic «Nicolae Bălcescu» și ca părinte de copil în clasa a VIII-a, consider o bătaie de joc această decizie și îi înțeleg pe miile de părinți și elevi care au suferit aceeași nedreptate în ultimii ani. În pofida tuturor demersurilor legale (către inspectorat, Primărie, Consiliu Local, minister, Președinție) LTNB a primit, cu «generozitate», 3 clase! 3 clase!
 

In anul școlar 2012-2013 aveam 7 clase pe nivel! Cine poate fi obiectiv, cine are răbdare, cine are curajul sincerității, poate compara numărul de clase de liceu din ultimii 8 ani, din Medgidia! Veți constata cine a primit și cine a pierdut!

România Educată? O mizerie electorală, fără viziune, fără principii asumate de toți participanții la actul educativ, fără respect pentru profesori, fără fundamentare financiară, temporară, curriculară. Un basm de spus naivilor la jurnalele de seară!

Vreți români educați? Nici vorbă! Vă doriți o turmă analfabetă pe care să o prostiți ușor!

În 8 ani, Liceul Nicolae Bălcescu a pierdut mai mult de jumătate din numărul clase! Vreți să ne desființați? Spuneți, fraților! Nu mai lăsați capul jos, nu mai ridicați ignorant mâinile prin Consiliul Local, îndreptați-vă coloana vertebrală și faceți ceva pentru oamenii care v-au ales! Luptați-vă pentru învățământul din Medgidia!
 

Vreți să ne desființați? De ce? Pentru că derulăm 10 proiecte Erasmus+ în ultimii 6 ani? Pentru că avem promovabilitate de peste 95% la Bac? Pentru că suntem toți, profesori titulari cu rezultate excepționale, marea majoritate cu gradul I, unii chiar cu doctorate luate cinstit? Pentru că elevii noștri au premii la olimpiade naționale și internaționale (NASA, Olimpiada Geniilor), pentru că participăm la conferințe europene de tineret (YES EVENT, din 2005 anual), pentru că am reprezentat România la Bruxelles (prin competiția Euroscola)? Pentru că avem o tradiție extraordinară pe care încercăm să o onorăm? Pentru că liceul nostru a avut, permanent, absolvenți eminenți? Pentru că avem demnitate?
 Vreți să ne desființați? Aveți curajul și recunoașteți public! ISJ Constanța? Consiliul Local Medgidia? Primarul orașului Medgidia? Vreți să ne desființați? Recunoașteți! În ritmul ăsta, în 2, 3 ani, ne pierdem personalitatea juridică! Asumați-vă deciziile! Ne-am săturat de vorbe. Ipocrizia, duplicitatea, impostura trebuie, totuși, să aibă o limită!

Mi-e lehamite!

Să vă fie rușine! Tuturor celor care ați decis, ați acceptat, nu ați luat atitudine! Să vă fie rușine!

Atenție, însă! Nu mor caii când vor câinii!”.



Pagina a fost generata in 0.2396 secunde