Guvernul ajută elevii și studenții cu câte 200 de euro

150
Guvernul ajută elevii și studenții cu câte 200 de euro - guvernulajuta-1432299504.jpg

Articole recomandate

Programul "Euro 200" pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor și studenților în vederea achiziționării de calculatoare va continua în 2015.

Guvernul a aprobat modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie.

"Bugetul alocat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice pentru derularea «Euro 200» în anul 2015 este de 16 milioane de lei, estimându-se că vor beneficia de acest sprijin 17.779 de elevi și studenți", mai anunță Guvernul.

Cuantumul bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a Româ-niei pentru ultima zi a lunii precedente achiziției.

Programul "Euro 200" se derulează începând cu anul 2004, iar obiectivele sale sunt stimularea achiziționării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competențe în utilizarea mijloacelor IT& C.

Potrivit Guvernului, în cei zece ani de aplicare a "Euro 200" au beneficiat de acest program 281.349 de elevi și studenți. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.537 secunde