Grădiniţele, deschise în vacanţa de primăvară, cu avizul Direcţiei de Sănătate Publică

1451

Articole de la același autor

Elevii vor intra vineri, 2 aprilie, în cea mai mare vacanţă de primăvară din istoria învăţământului românesc. În afară de clasele a VIII-a şi a XII-a, preşcolarii şi şcolarii vor avea o pauză de o lună de zile. Potrivit ministrului Educaţiei, acest sacrificiu ar putea însemna revenirea lor efectivă în bănci, în luna iunie.

Vacanţa prelungită de Paște ar putea fi recuperată în luna iunie. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, luni, 29 martie, că zilele suplimentare în vacanţa de primăvară vor putea fi folosite pentru şcoală cu prezenţă fizică în toate unităţile de învăţământ, în luna iunie. Acesta a mai spus că orele remediale vor putea fi organizate şi în vacanţe, acolo unde există solicitări. În plus, grădiniţele ar putea fi deschise, cu avizul Direcţiei de Sănătate Publică.

„Şcolile nu se închid în vacanţa de primăvară, pentru că elevii claselor terminale, a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a, nu vor avea program modificat. Deci avem 20 de zile de vacanţă, 10 zile pentru sărbătorile pascale catolice, între 2 şi 11 aprilie, şi 10 zile de vacanţă pentru sărbătorile pascale ortodoxe, între 30 aprilie şi 9 mai. Cele două săptămâni de vacanţă se pot transforma în zile de şcoală cu prezenţă fizică. Şcolile nu se închid pentru că vor funcţiona clasele terminale, chiar dacă predarea se face online”, a precizat ministrul Educaţiei.

Deşi nu a prezentat o statistică a orelor remediale derulate deja în unităţile de învăţământ, Sorin Cîmpeanu a spus că acestea pot continua, chiar şi în vacanţă. „Pentru reducerea decalajelor din sistemul de educaţie, va fi permisă organizarea orelor remediale şi de recuperare chiar şi în perioada vacanţelor, acolo unde rata de infectare este mai mică de 6 la mia de locuitori. De asemenea, grădiniţele vor putea organiza activităţi educaţionale cu copiii, cu avizul Direcţiei de Sănătate Publică. Zilele suplimentare în vacanţa de primăvară se pot transforma în zile de şcoală cu prezenţă fizică în toate şcolile, în luna iunie”, a precizat ministrul.



Profesorii, îngrijoraţi de zilele de concediu


În ce priveşte plata cadrelor didactice în perioada vacanţei prelungite, aceasta va fi făcută integral, însă profesorii care nu predau la clasele terminale vor trebui să îşi ia concediu de odihnă. „Dacă este vorba despre personal titular, aceştia vor primi salariul întreg. Dacă este vorba despre cadre didactice care predau la clasele terminale nu se schimbă nimic deoarece şi până acum ştia toată lumea că e vacanţă între 2 şi 11 aprilie și între 30 aprilie şi 9 mai”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, au solicitat o soluţie pentru cadrele didactice care nu au ore la clasele a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a. „Trebuie să se reglementeze şi numărul de ore anual pentru cadrele didactice din învăţământul tehnologic şi profesional, avându-se în vedere că semestrul al doilea se micşorează cu o săptămână, reprezentanţii Ministerului Educaţiei angajându-se că se va reglementa acest lucru. De asemenea, s-a solicitat să se găsească o soluţie ca personalul didactic de predare care nu are ore la clasele terminale să rămână în activitate în cele două săptămâni suplimentare de vacanţă, pentru că altfel vor fi nevoiţi să vină în activitate în luna august, epuizându-se numărul de zile de concediu pe acest an şcolar”, au transmis sindicaliştii din învăţământ.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4229 secunde