Ghid despre Evaluarea Națională 2021, postat de Ministerul Educației. S-a renunțat la triaj epidemiologic

Luni, 14 Iunie 2021, 21:56
252
În această seară, Ministerul Educației a publicat, pe site-ul său oficial, un ghid informativ (fișier pdf) destinat candidaților care vor susține evaluarea națională la finalul clasei a VIII-a (EN VIII) în acest an școlar (2020 - 2021) și, în egală măsură, părinților acestora.

Ghidul, de 13 pagini, conține informații utile despre condițiile de examen (informații de natură organizatorică & sanitară) și despre desfășurarea propriu-zisă a probelor scrise. De asemenea, sunt incluse informații despre modalitatea de evaluare a lucrărilor (contestații), dar și sfaturi privind organizarea timpului de lucru pe durata celor 120 de minute rezervate fiecărei probe.

 Prima probă scrisă din cadrul EN se va desfășura la data de 22 iunie 2021 la Limba și literatura română.



Ulterior, pe 24 iunie 2021, va avea loc proba scrisă la disciplina Matematică, iar pe 25 iunie 2021 va fi susținută proba scrisă la Limba și literatura maternă – ultima probă în cadrul evaluării.

Rezultatele înaintea contestațiilor vor fi afișate pe data de 29 iunie 2021, până la ora 14.00, iar contestațiile vor putea fi depuse în data de 29 iunie 2021, între orele 16.00 – 19.00 și, respectiv, 30 iunie 2021, între orele 08.00 – 12.00.

Perioada 30 iunie – 4 iulie este rezervată soluționării contestațiilor, urmând ca rezultatele finale să se afișeze în data de 4 iulie 2021.

Foarte important, potrivit reprezentanților MEC, „absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare / carantină / au prezentat valori ale temperaturii peste limitele admise în ziua desfășurării probelor sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza / participa la probele evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a pot susține probele examenului în etapa specială“.

Înscrierile la etapa specială a EN vor avea loc în perioada 28 iunie – 2 iulie 2021, iar pe data de 5 iulie 2021 se va desfășura proba scrisă la Limba și literatura română.

În continuare, pe 6 iulie 2021 va avea loc proba scrisă la disciplina Matematică, iar pe data de 7 iulie 2021 se va desfășura proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor va avea loc pe data de 9 iulie 2021, până în ora 12.00, urmând ca eventualele contestații să fie depuse în aceeași zi, în intervalul 14.00 – 20.00.

Soluționarea contestațiilor va avea loc în perioada 10 – 11 iulie 2021, iar afișarea rezultatelor finale este programată pentru data de 12 iulie 2021, după ora 12.00.

 

Pagina a fost generata in 0.1395 secunde