Mai multe ştiri online:

GALERIE FOTO / Directorii de unități de învățământ din Constanța, ședință cu conducerea ISJ

Ştire online publicată Marţi, 24 Aprilie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Directorii de unități de învățământ din județul Constanța au fost convocați, la această oră, de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța la o ședință despre activitatea școlară pe primul semestru și despre planurile pentru finalul semestrului al doilea și examenele care se apropie.


La discuții participă și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului Județean de Poliție Constanța. 


134 de unități de învățământ din județ, grădinițe, școli și licee, nu au nici acum autorizație din punct de vedere al securității la incendiu emise de ISU. Potrivit comandantului ISU Constata, colonel Daniel Popa, în județul Constanța sunt în prezent autorizate numai 30 de unități de învățământ.


Directorii școlilor neautorizate se plâng că nu au sprijinul autorităților locale pentru a obține avizele de la ISU, chiar dacă sunt administratorii clădirilor.

Comandantul ISU a declarat că va demara sancționarea primăriilor care nu și-au făcut treaba și nu s-au implicat. “Scopul nostru nu este să dăm amenzi, ci să cream pentru copii condiții de siguranță în școală. Încercăm să-i convingem pe domnii primari să se implice și să ofere sprijin școlilor. Amenzile sunt destul de mari”, a mai precizat colonel Daniel Popa.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7298 secunde